Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a făcut infarct după ce a băut, timp de un an, între 8 și 12 cutii de energizante pe zi

Un bărbat a avut un infarct după ce a băut între 8 și 12 băuturi energizante pe zi, timp de un an.

Potrivit The Independent, este vorba despre Lee Kamen, în vârstă de 55 de ani, care acum spune că băuturile energizante ar trebui interzise sau cel puțin să nu fie vândute celor cu vârsta sub 16 ani, după ce fiica sa de 10 ani a reușit să cumpere una.

Kamen, care avea 49 de ani când a suferit atacul de cord, în ciuda faptului că nu consumă alcool și nu fumează, a declarat pentru Hull Daily Mail : ”În acel moment, băgam între opt și 12 cutii pe zi, Red Bull și Monster. Obișnuiam să merg la Makro la pub și cumpăram baxul de 24 de cutii și le beam ca pe orice altă băutură.”

"Lucram mult și beam asta ca să mă mențin. A durat, probabil, aproximativ un an. Într-o zi m-am prăbușit cu un infarct și a trebuit să-mi fie montat un stent. Acum trebuie să iau medicamente toată viața, din cauza acelor băuturi periculoase. Când am ajuns în spital după infarct, medicul mi-a spus că băuturile energizante este cauza. Până atunci, nu am avut niciun indiciu că era ceva în neregulă cu băuturile astea.” - a declarat el.

Kamen a spus că, atunci când și-a văzut copilul de 10 ani cu o cutie de ”Monster în mână”, a turnat-o ”direct pe canalul de scurgere”.

Citește și
produse bio
Cum recunoaștem că un aliment nu este bio. Avertismentul Comisiei Europene

Copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani nu ar trebui să bea mai mult de 100 mg de cofeină pe zi - echivalentul unei cești de cafea. Băuturile energizante pot avea între 50-500 mg de cofeină într-o porție.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult