Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tânărul ars din Neamț, care a fost transferat cu greu în Belgia și cu 2 bacterii, a murit

Tânărul grav rănit în explozia de la Piatra Neamţ, și transferat în Belgia cu două bacterii intra-spitalicesti, a încetat din viață joi.

Alexandru a petrecut 24 de ore în spitalele româneşti din Piatra Neamţ şi Iaşi, înainte să fie dus în străinătate. Luni, fusese operat și trecuse cu bine de operație.

Tânărul în vârstă de 28 de ani a ajuns la Spitalul Charleroi din Belgia infectat cu Acinetobacter şi Klebsiella. Înainte de a pleca din România, pacientul, cu arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului, a fost operat, iniţial, în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Potrivit medicului român, care l-a preluat în străinătate, procedurile la care ar fi fost supus pacientul în ţară nu ar fi fost complete.

Doctor Ciprian Isacu, medic chirurgie plastică Charleroi, Belgia: "Nu a fost o intervenţie chirurgicală, îmi asum tot ce spun. Deci intervenţia chirurgicală nu a fost suficientă. Au excizat o parte din pielea arsă, dar nu complet. Nu vreau să dau în colegi, dar sunt cărţi, dacă nu ştii, de acord, ne uităm că şi eu mă uit. A ajuns într-o stare mediocră şi după aceea ne-am ocupat de el."

În replică, reprezentanţii spitalelor în care pacientul a fost îngrijit spun că nu au primit momentan nicio sesizare în legătură cu modul în care a fost tratat tânărul ars.

Citește și
Incendiu la Bistrita Nasaud
Tragedie în Bistrița Năsăud. Un profesor de matematică a ars în propria casă

Codruţ Munteanu, manager Spitalul Judeţean Piatra Neamţ: "S-a făcut tot ce trebuia făcut pentru acest pacient în primele 2 ore cât a stat la noi. Ştiu că au fost ceva discuţii legate de Klebsiella şi Acinetobacter. Vreau să vă spun că aceste 2 bacterii le putem avea toţi la nivelul pielii, însă ele se pot exacerba în anumite condiţii."

Profesor Diana Cimpoeșu, medic șef UPU Smurd Iași: "Pacientul a venit prin transfer de la Spitalul Judeţean Neamţ. Timpul petrecut a fost unul scurt, sub 24 de ore. În acest moment nu avem vreo informare oficială despre existenţa unor complicaţii din partea spitalului."

România are în momentul de faţă doar 11 paturi pentru marii arşi, iar infecţiile intraspitalicesti pun în pericol vieţile celor care ar avea şanse de supravieţuire.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult