Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sunetul aparatelor de oxigen este urmat de cel al cuielor din sicrie: „În 6 zile au murit peste 10 inși lângă mine”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Trăim zile copleșitoare, în care sunetul sacadat al aparatelor de oxigen este urmat de cel al cuielor care închid sicriile. Apoi... bat clopotele. Peste tot în țară.

''N-am trăit așa ceva niciodată. Nu știm când va fi vârful, nu știm când se va termina'', spun gâtuiți medicii, puși în situația să care morții. Numai de joi până vineri au fost 481.

Martori la poarta infernului sunt și pacienții infectați, care mai au puterea să vorbească. ''Este groaznic să-l vezi lângă tine că a venit, și imediat a murit'', mărturisește unul dintre ei. 

"-Marin Bălan: 'Mi-e dor de fata mea și de soția mea și de nepoții mei.. -Reporter: De când sunteți aici? -Marin Bălan: Am plecat pe 2 săptămâni..vreau să mă întorc acasă mai repede''.

O mărturie care îți taie răsuflarea și nu este singura. Și chinul celor care sunt bolnavi, dar conștienți este înfiorător.

Citește și
catalin cirstoiu, manager, spitalul universitar
Managerul Spitalului Universitar: „Numărul deceselor COVID este mult mai mare decât anul trecut”

Gheorghe Vass: ''Psihic se moare aici..e groaznic să vezi lângă tine că a venit și imediat a murit ..e groaznic..de necrezut ...adevărul adevărat e aici..în 6 zile cred că au murit peste 10 înși lângă mine...pur și simplu disperare''.

Gheoghe Vas a învins infecția Covid. Însă durerea pe care o poartă în suflet o să-l umărească toată viața. Toți ai lui sunt infectați. El a scăpat, dar soția rămâne internată la etajul 13 în Spitalul Universitar.

''Dacă n-ar fi fetele eram demult terminat..ne înconjoară, ne încurajează, persoanalul medical merită aur'', a spus bărbatul.

Într-un salon vecin, alți soți bolnavi. Și în spital stau unul lângă altul.

80 de pacienți sunt internați în UPU SUUB. 69 sunt în stare gravă și au necesar mare de oxigen. Unde era cândva sala de așteptare acum este un salon pentru cei cu infecția COVID.

Pentru alți suferinzi n-au mai fost locuri în interior. Sunt internați în cortul amenajat lângă unitatea de primiri urgențe.

''Foarte mulți oameni..e foarte greu. Când am depistat testul, 6 zile nu am putut să fac nimic, doar am tușit...am zis că mor. Nu aveam putere, transpiram, curgeau apele după mine'', a spus o femeie.

Fiicele o așteaptă acasă pe această femeie. Cu ochii plini de lacrimi le spune că se gândește la ele mereu: ''Să aibă grijă de ele și să fie sănătoase și să se gândească la sănătate lor că e cea mai de preț. Fetele sunt vaccinate''

Strigați din toate direcțiile medicii se simt epuizați de atâta amar.

Dr: Ștefan Anghel: ''Foarte multă suferință, zeci și zeci de pacienți decedați. Te uiți la ei, vrei să îi ajuți, faci tot ce poți pentru ei și nu reușești... '' Prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB: ''Anul trecut în octombrie 123 de pacienți decedați din care 21 pozitivi. Acum vorbim de la 1 octombrie la 29 octombrie de 284 de pacienți decedați pozitivi. Asta arată gravitatea și severitatea acestui val. În privința pacienților care au ajusn în ATI și sunt decedați, sunt toți nevaccinati''.

Dr. Georgiana Raportaru, medic UPU SUUB: ''Mulți au senzația că sunt făcături ce se dă de aici, dar dacă nu cred să vină..,nu neapărat să între, dar se vede de la ușa ce e aici''.

Și cea mai neagră dovadă sunt tărgile care merg neîncetat spre morgă. De foarte multe zile aici la Spitalul Universitar cadavrele nu mai au loc în congelatoare.

S-a stins și Raluca Olaru, o doctoriță de la Spitalul CFR București.

La fel și Părintele Arhimandrit Emanuil Rus, Starețul Mănăstirii Bixad din județul Satu Mare. Nu era vaccinat.

În urma tuturor celor plecați rămâne sunetul macabru al cuielor care mușcă sacadat din capacul sicriului. Acesta este semnul că nu mai este nimic de făcut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult