Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Studiu în Israel. Ce s-a descoperit după administrarea primei doze de vaccin Pfizer

Prima doză de vaccin COVID-19 dezvoltată de Pfizer Inc este eficientă în proporție de 85 %, se arată într-un un studiu al unor cadre medicale de la un spital din Israel, citat de Reuters.

Astfel, descoperirile Centrului Medical Sheba din Israel sunt puse în balanță cu eficacitatea de aproximativ 95% după două doze Pfizer, la o distanță de 21 de zile.

Potrivit Reuters, studiul Spitalului Sheba, care urmează să fie publicat în jurnalul medical The Lancet, vine la o zi după ce cercetătorii canadieni au sugerat că a doua doză de Pfizer ar trebui să fie mai mare de 21 de zile, având în vedere nivelul ridicat de protecție pe care îl oferă deja prima doză, astfel încât să crească numărul de persoane vaccinate. Cercetările canadienilor au arătat o eficacitate de 92,6 % după prima doză, pe baza unei analize a documentelor prezentate de producătorul de medicamente, ca urmare a unor teste realizate în decembrie de Administrația americană pentru Alimente și Medicamente.

FDA a declarat în decembrie că datele din aceste studii arată că vaccinul oferă o anumită protecție beneficiarilor înainte de a primi a doua injecție, dar că ar fi necesare mai multe date, pentru a evalua potențialul unei injecții cu doză unică.

Pfizer a precizat că regimurile de dozare alternativă a vaccinului nu au fost încă evaluate și că decizia revine autorităților sanitare.

Citește și
Pfizer, vaccin
Hackeri din Coreea de Nord au încercat să fure date de la Pfizer privind vaccinul împotriva Covid-19

Astfel, Spitalul Sheba din Israel a precizat că, din 7.214 angajați din spital care au primit prima doză în ianuarie, a existat o reducere cu 85 % a cazurilor de COVID-19 simptomatic în decurs de 15 până la 28 de zile. Reducerea generală a infectărilor, inclusiv cazurile asimptomatice detectate prin testare, a fost de 75 %.

Pfizer a refuzat să comenteze datele, anunțând într-o declarație că face propria sa analiză a „eficacității lumii reale a vaccinului în mai multe locații din întreaga lume, inclusiv în Israel”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult