Studiu: Aproximativ un sfert dintre bolnavii de COVID-19 prezintă probleme de sănătate persistente
Este cel mai mare studiu realizat vreodată pentru a analiza efectele pe termen lung ale maladiei COVID-19, au anunţat reprezentanţii Fair Health, o organizaţie independentă care a colectat informaţii furnizate de companii de asigurări medicale, transmite Agerpres.
Date medicale provenind de la circa 1.960.000 de persoane diagnosticate cu COVID-19 între februarie şi decembrie 2020 au fost examinate.
"Deşi mulţi pacienţi se vindecă de COVID-19 în câteva săptămâni, unii dintre ei prezintă simptome persistente sau simptome noi la mai bine de patru săptămâni după ce au fost diagnosticaţi", au dezvăluit autorii studiului.
Principalele probleme experimentate
Principalele două probleme experimentate erau durerile (nevralgie, dureri musculare), pentru 5% dintre persoanele analizate, şi dificultăţile respiratorii, pentru 3,5% dintre cazuri.
Acestea au fost urmate de hiperlipidemie (concentraţia lipidelor din sânge) sau hipertensiune, indispoziţie sau stare de mare oboseală, anxietate şi probleme intestinale.
Pacienţii care au raportat deja astfel de simptome înainte de a fi diagnosticaţi cu COVID-19 au fost excluşi din studiu, potrivit Fair Health, precum şi cei care sufereau de boli care puteau să afecteze rezultatele cercetării (cancer, insuficienţă renală).
Puţin peste 23% dintre persoanele infectate au mers să primească îngrijiri medicale la cel puţin o lună după infectare, pentru cel puţin una dintre problemele de sănătate analizate.
Cazurile de COVID-19 cele mai grave prezentau cele mai mari probabilităţi pentru a genera astfel de probleme: aproape 50% dintre persoanele spitalizate din cauza noului coronavirus au experimentat cel puţin una dintre aceste probleme de sănătate, comparativ cu 27% dintre cazurile de COVID-19 simptomatice (fără spitalizare) şi cu 19% în rândul cazurilor asimptomatice.
De altfel, 0,21% dintre persoane au declarat că au avut tinitus la cel puţin 30 de zile după ce au fost infectate cu COVID-19, o problemă relevată deja de alte studii.
Dintre pacienţii spitalizaţi şi externaţi, 0,45% au murit la cel puţin 30 de zile după infectare. Riscul de deces a fost pentru aceste persoane de 46 de ori mai mare decât pentru persoanele care nu erau spitalizate.
Una dintre limitările acestui studiu constă în faptul că un grup-test de persoane fără COVID-19 nu a fost analizat şi folosit ca termen de comparaţie.
Simptomele persistente de COVID-19, cazuri denumite "Covid lung", au început să fie tot mai mult studiate de oamenii de ştiinţă.
Însă cauzele sale "sunt în continuare necunoscute", reamintesc reprezentanţii Fair Health. "Ipotezele includ un răspuns imunitar persistent (...), vătămări provocate de virus, de exemplu la nivelul căilor neuronale, care au nevoie de timp pentru a se vindeca, sau prezenţa durabilă în organism a unei mici concentraţii virale", au adăugat autorii studiului.