Spitalul unde românii se pot vaccina anti-COVID la orice oră. Cum se pot programa noaptea
Your browser doesn't support HTML5 video.
La Spitalul Județean din Timișoara, acolo unde funcționează un centru non-stop, au venit, în noaptea de luni spre marți, primele persoane. Centrul poate imuniza până la 800 de persoane în 24 de ore.
Ana Șeitan este una dintre primele persoane care s-au vaccinat noaptea târziu, imediat după deschiderea acestui centru non-stop din Timişoara. A completat o declarație pe propria răspundere pentru a putea ieși din casă.
A venit împreună cu soţul ei. Bărbatul spune că vaccinarea pe timp de noapte este cea mai bună soluţie pentru cei care vor să evite cozile.
Centrul de vaccinare de la Spitalul Judeţean din Timişoara are patru puncte de vaccinare non-stop. În 24 de ore pot fi imunizate chiar şi 800 de persoane.
Raul Pătrașcu, manager Spitalul Județean: ”Centrul a fost deschis încă de pe 23 martie, trebuia să fie de pe atunci în regim non-stop, însă platformă în mod formal nu a permis acest lucru. De acum încolo platforma permite programările expres pentru cei care doresc să se programeze noaptea şi nu au timp altcândva.”
În total 14 persoane s-au programat în noaptea de luni spre marți la centrul non-stop de vaccinare de la Spitalul Judeţean din Timişoara.