Spitalele de urgenţă s-au supraaglomerat. Persoanele care nu prind un loc primesc perfuziile stând pe scaun
Your browser doesn't support HTML5 video.
Numărul în creştere de bolnavi care au Covid face tot mai grea internarea celor cu alte afecţiuni ce au nevoie urgent de îngrijire medicală. Aşa se face că medicii care au oricum ture infernale sunt nevoiţi să amâne anumite operaţii. Ministrul Sănătăţii încearcă să găsească repede o soluţie.
Aglomeraţie şi epuizare sunt cele două cuvinte care descriu cel mai bine situaţia din unitatea de primiri urgențe a Spitalului Universitar din Capitală. Sute de pacienţi ajung aici în fiecare săptămână. Unii rămân şi câteva zile, pentru că în secţiile în care ar trebui să fie internaţi nu sunt paturi libere.
Cei care nu au norocul să prindă un loc, primesc perfuziile stând pe scaun.
Şi saloanele în care sunt îngrijiţi pacienţii infectaţi cu covid sunt pline.
Silvia Nica, şefa UPU: ''De aproximativ 3 saptămâni a crescut foarte mult şi numărul paciențilot pozitivi care staționeaza în UPU pentru că nu reuşim să îi mai tranferăm. 280 pozitivi în tot spitalul şi încă 20 în UPU''.
Cum numărul pacienţilor cu covid creşte de la o zi la alta, medicii sunt nevoiţi să ia din spaţiile celor care au alte probleme de sănătate.
În clinica de neurologie sunt 87 de locuri. Toate sunt ocupate în acest moment. Acelaşi lucru se întâmplă şi în celelalte clinici se neuorlogie din capitală. În acest moment într-o unitatea de primiri urgențe este un pacient care a făcut un AVC şi aşteaptă eliberarea unui loc.
Cristina Tiu, şefa clinici de neurologie: ''Suntem nevoiţi să ocupăm mai multe locuri decât ar fi recomandat ţinând cont că ar trebui să avem o distanţare a pacienţilor. În plus, pacienţii care sunt testaţi la venire pot fi prinşi într-o fază asimptomatică şi să se pozitiveze ulterior. În salonul acela nu vom mai pune alţi pacienți''.
Suferinzii nu pot face altceva decât să aştepte.
Vasile Brabu, preşeidinte Asociația Națională pentru Protecţia Pacienţilor: ''Foarte mulţi pacienţi incercă să se pună pe lista de aşteptare. Sunt amânaţi sau refuzaţi, unele spitale nu au listă de așteptare. Pacienţii sunt total rătăciţi în sistem pentru că nu mai ştiu unde să se adreseze''.
Ministrul Sănătăţii încearcă să găsească soluţii.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: ''Nu toate spitalele din România au contribuit la fel în ingrijiorea pacienţilor. Scăderea asistenţei medicale oferite pacienţilor care nu au Covid-19, am reglementat de asemenea optimizând fluxurile astfel încât pacienţii să aibă acces cât mai rapid la cel mai apropiat spital''.
Situaţia rămâne îngrijorătoare. Peste 5.000 de noi cazuri au fost diagnosticate numai în ultimele 24 de ore. În acelaşi interval, 145 de oameni au murit.
Sursa: Pro TV
Etichete: spital , aglomeratie , pacienti , UPU , ATI
Dată publicare: 02-04-2021 17:32