Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scade dramatic interesul românilor pentru serul anti-COVID. Numărul celor vaccinați zilnic s-a înjumătățit

Your browser doesn't support HTML5 video.

45 la sută din populația României este în prezent imunizată anti-COVID, fie prin vaccinare, fie pe cale naturală.

Însă am ajuns în etapa în care cei care nu sunt imunizați ezită să facă pasul, spune coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță. Numărul celor vaccinați zilnic s-a înjumătățit în doar o săptămână. Cel mai rău este la sate.

Peste 57 de mii de persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultimele 24 de ore, în România. Numărul celor imunizaţi cu prima doză a scăzut însă dramatic, în ultima săptămână, după relaxarea restricţiilor. Una dintre cauză ar fi, conform autorităţilor, că am ajuns la aşa numita populaţie ezitantă. Un segment greu de convins de beneficiile vaccinării. Iar faptul că masca nu mai este obligatorie în exterior, îi face pe unii să creadă că pericolul a trecut.

Unii se tem de reacţii adverse, problema întâlnită în special în mediul rural. Acolo, autorităţile ar putea trimite săptămânal medici care să îi vaccineze pe doritori.

Valeriu Gheorghiță, coordonator CNCAV: "Multe posibilităţi sunt în momentul de faţă pentru vaccinare şi vorbim în primul rând de medicul de familie, în al doilea rând de organizarea unor echipe de vaccinare şi a unor centre mobile de vaccinare să asigurăm vaccinarea din poarta în poartă sau să organizăm anumite evenimente de tip maraton de vaccinare în localităţile respective."

Citește și
ungaria
Ungaria a ridicat restricţiile de intrare pentru românii care deţin un certificat de vaccinare

Sunt metode care au funcţionat şi în mediul urban. De exemplu, pe 8 mai, în ziua în care oamenii au putut să se vaccineze pentru prima oară fără programare, peste 110 mii de persoane s-au vaccinat în doar 24 de ore. Tot atunci a fost organizat în Capitală şi un maraton al vaccinării, în cadrul căruia s-au vaccinat peste 20 de mii de persoane, un nou record s-a înregistrat pe 15 mai, însă de atunci cifrele au început să scadă.

Violeta Boerescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 4: "Cifrele arată într-adevăr o uşoară scădere a numărului de persoane vaccinate în această perioadă, spre exemplu dacă în intervalul 1-15 mai media zilnică era de 450 de pers vaccinate, după 15 mai media zilnică este de 400 de persoane imunizate."

Vom putea spune că suntem cu adevărat în siguranţă abia când 70 la sută din populaţia României va fi imunizată, susţin autorităţile.

Valeriu Gheorghiță, coordonator CNCAV: "În ceea ce priveşte imunitatea de grup, ştim că e constituită prin vaccinare şi prin trecerea prin boala naturală. Avem în momentul de faţă peste 4,1 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză şi peste 1 milion de persoane raportate cu SARS-CoV-2. Procentul de imunitate de grup variază cu siguranţă de la anumite zone geografice la altele intre 30-35 la sută până la 45 la sută sau chiar mai mult."

Însă, în condiţiile în care va creşte din nou numărul de cazuri, este posibil să ne confruntăm cu un al patrulea val de îmbolnăviri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult