Șase bolnavi de Covid-19 din Timiş au murit în ultimele 24 de ore. Nu au avut loc la ATI
Your browser doesn't support HTML5 video.
Șase pacienţi din Timiş au murit pentru că nu s-a găsit la timp şi pentru ei un loc la terapie intensivă. Sunt primele semne evidente că sistemul medical începe să cedeze. De altfel, doctorul Vigil Musta din Timişoara ne transmite răspicat că, deocamdată, soluţia ca să ieşim din această criză, este să nu ne îmbolnăvim.
Virgil Musta, medic specialist de boli infecțioase: „Au fost pacienţi internaţi la noi de mai multe zile şi care, la un moment dat, s-au desaturat, necesitând intervenţia pe secţia de terapie intensivă, doar că nu au fost locuri pentru toată lumea şi, din păcate, au decedat”.
Cu o secţie de terapie intensivă plină, în care pot fi trataţi doar 14 oameni, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara este primul din ţară care îşi recunoaşte neputinţa în lupta cu coronavirusul. Acolo, pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 s-au stins pentru că nu s-a găsit în timp util un pat la ATI. Şase astfel de cazuri au fost doar în ultimele 24 de ore. Erau oameni între 67 şi 82 de ani.
Virgil Musta: „Au fost pacienţi în vârstă, cu comorbiditati multiple, ne aşteptam să evolueze sever, am avut speranţa că reuşim să întoarcem acest mecanism patogenic care odată declanşat devine foarte greu să lupţi împotriva lui. Din păcate, nu am reuşit”.
Aurelian Șuță - sau ȘAI, cum îşi semna lucrările - era unul dintre cei mai apreciaţi caricaturişti din România. Acum o lună, în Târgu Jiu, a avut o expoziţie cu tema COVID-19. În planșele lui, trata cu umor boala. Zece zile mai târziu s-a infectat.
"Sunt viu. Aparatul minte! O fi defect" - le transmitea cunoscuţilor, pe Facebook, de lângă un dispozitiv de monitorizare a vieţii din spital.
Apoi a început să aibă nevoie de oxigen şi - într-un final - s-a stins, înainte ca demersurile de a fi mutat într-o secţie de ATI din Bucureşti să se finalizeze. ȘAI avea 55 de ani.
Vasile Fuiorea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Gorj: „Această boală nemiloasă nu ţine cont de nimic, nici de spiritul creativ, nici de proiectele noastre, nici de tinereţea sau vârsta unora dintre noi”.
În ultimele 24 de ore, infecţia cu SARS-CoV-2 a ucis 130 de romani. De la începutul pandemiei însă, s-au strâns deja 8 mii.
Peste 1.000 de familii au un apropiat internat într-un salon de terapie intensivă.
În spitale, numărul celor infectaţi cu SARS-CoV-2 se apropie de 13.000.
Borbala Balasz, soprană: „Apăsarea pe piept este atât de puternică, încât simţi că nu poţi să iei aer până la fundul plămânului şi asta te sperie pentru că trăim cu aer, cu oxigen. Este o frică şi o apăsare pe care nu şi-o doreşte nimeni”.
Borbála Balázs este soprana la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. A luat virusul la repetiţii şi după ce a primit rezultatul pozitiv a rămas acasă cu o formă uşoară a bolii - conform noilor reglementări. Fără o supraveghere medicală, starea ei de sănătate s-a degradat brusc.
Borbala Balasz, soprană: „Dacă nu mergeam la spital, poate afecţiunea asta de la plămâni putea să rămână pentru o viaţă”. Milena Man, șef de secție Covid-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca: „Boala, chiar dacă porneşte asimptomatic, ea poate să aibă o evoluţie mai puţin favorabilă, cu deteriorare, inclusiv cu deteriorare bruscă. În momentul în care apare dispneea, setea de aer, când oboseşti peste măsură, la eforturi câteodată mici, atunci în mod clar trebuie să fii în spital”.
Ion Aldea, medic primar ATI SJU Târgoviște: „Acest virus poate de multe ori să decompenseze boli preexistente ale pacientului, care erau bine controlate terapeutic şi astfel evoluția acestuia să fie uneori foarte gravă, finalizându-se cu decesul”.
În Italia, în momentul în care sistemul medical nu a mai avut resurse să interneze pacienţii - mortalitatea a crescut de la 3-5% la peste 12 procente. Medicul Virgil Musta avertizează că la fel s-ar putea întâmpla şi la noi.
Virgil Musta: „Aceste cazuri, în momentul care decompesesează sau au nevoie de oxigen, sunt preluate şi sunt salvate de secţiile specializate. În momentul în care nu mai ai loc pe aceste secţii, acestea foarte probabil vor deceda la domiciliu. Suntem într-o situaţie dificilă. Deci, singura soluţie e să nu ne îmbolnăvim”.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania , coronavirus , ATI , virgil musta
Dată publicare: 09-11-2020 18:46