SANITAS: Tragedia de la Spitalul Judeţean Neamţ s-ar putea repeta oricând
Tragedia s-ar putea repeta din cauza lipsei echipamentelor medicale adecvate, a infrastructurii tehnice vechi din spitale şi a suprasolicitării personalului medical existent.
Organizaţia sindicală din domeniul sanitar "atrage atenţia că situaţii similare pot avea loc oricând în alte instituţii sanitare din România, cauzele principale fiind lipsa echipamentelor medicale adecvate, infrastructura tehnică veche, care nu funcţionează în parametri normali, şi suprasolicitarea personalului medical existent", se precizează în comunicat.
În context, reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au declarat solidari cu personalul din Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ.
"Federaţia SANITAS din România este solidară cu colegii noştri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care au trecut prin tragedia incendiului de la secţia de ATI şi care, într-un act firesc de responsabilitate profesională, au făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea pacienţilor", potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, organizaţia sindicală subliniază că autorităţile nu implementează politici de rezolvare a problemelor grave ale sistemului sanitar şi solicită societăţii civile să pună presiune pe mediul politic, astfel încât acesta să reformeze sistemul de sănătate.
"SANITAS atrage atenţia colegilor din sănătate că este momentul în care trebuie să ne unim vocile pentru a cere autorităţilor să se trezească la realitate şi să facă ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea normală a acestui domeniu. Altfel, prin tăcerea noastră, riscăm să devenim 'complicii' guvernanţilor la distrugerea sistemului medical public din România! Iar vocea unică trebuie să depăşească limitele domeniului medical. Cerem societăţii civile să vină alături de noi în tot acest demers, pentru că Sănătatea românească trebuie, ea însăşi, să fie vindecată. Apelăm la organizaţiile sindicale, cele profesionale, la asociaţiile de pacienţi şi alte organizaţii cu activitate în domeniu. În acest moment, sistemul public de sănătate este bolnav cronic, iar perspectivele de însănătoşire sunt minime, dacă nu îi vom obliga pe cei care răspund de managementul lui la toate nivelurile să adopte o politică coerentă de înnoire a acestuia", se precizează în comunicat.
Potrivit Federaţia SANITAS, principalele probleme care afectează sistemul medical sunt managementul defectuos şi lipsa de coordonare a autorităţilor care răspund de buna funcţionare a sistemului de sănătate, uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii tehnice, lipsa de resursă umană calificată din instituţiile sanitare, interesul scăzut pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor la locul de muncă, lipsa dotărilor medicale, formalismul şi superficialitatea cu care sunt tratate instructajele periodice, respectarea protocoalelor şi a procedurilor interne, insuficienţa materialelor şi echipamentelor medicale şi de protecţie.
Sursa: Agerpres
Etichete: incendiu , sanitas , spitalul județean piatra neamț , incendiu piatra neamt , incendiu Spitalul Judetean Piatra Neamt
Dată publicare: 16-11-2020 15:02