Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România decontează operații pe cord în străinătate, în loc să faciliteze intervenţia în ţară

Your browser doesn't support HTML5 video.

Doar unul din doi copii care se nasc cu malformaţii la inimă au șansa la o viaţă normală la noi în ţară. Și asta pentru că în România se fac numai jumătate dintre operaţiile pe cord necesare.

Potrivit medicilor, statul decontează operaţii costisitoare în străinătate, în loc să faciliteze intervenţia în ţară. Iar copiii bolnavi îşi aşteaptă rândul pe liste, din cauza birocraţiei.

Antonia s-a născut cu o malformaţie la inimă. Când avea numai două săptămâni a fost operată pe cord, iar acum, la doi ani, va avea a doua intervenţie care o va ajuta să ducă o viaţă normală. E un caz norocos.

"În timpul sarcinii nu s-a observat, după ce am născut mi-au zis că are o malformaţie la inimă. A dus o viaţă normală şi bine, în schimb, acum e a doua intrevenție mai grea, la cinci ani va mai avea", spune mama Antoniei.

Sunt şi copii a căror viaţă e salvată, la limită, de intervenţiile pe cord.

Citește și
Arnold Schwarzenegger - GETTY
Schwarzenegger a revenit pe Twitter după operaţia la inimă: "E adevărat: m-am întors!"

"Mi-a leşinat în baie în prima zi când a ajuns la mine i s-a inegrit fruntea, degetele, am mers la medicul de familie şi acolo mi-a zis că are mari probleme cu inima, acuma e bine, mai are nevoie de o operaţie. Merge pe jos la grădiniţă, ne întoarcem pe jos un kilometru jumate pe jos dus-întors", spune Urma Ileana, mamă.

Necesarul intervenţiilor pe cord la copii este însă mult mai mare în România. Statul decontează în străinătate tratamentul cu 40 de mii de euro, în loc să-l faciliteze în ţară. La Institutul Inimii din Târgu Mureş se operează zilnic cel puţin un caz şi tot e puţin.

"Noi operăm aproximativ 350 de copii anual, ceea ce sunt cifre bune pentru un centru, dar pentru o ţară ca România este prea puţin. Mulţi copii pleacă din ţara pentru a-şi găsi o rezolvare. Nu este în regulă, cu toate că avem toate dotările necesare pentru că aceste intervenţii să fie rezolvate", explică Horațiu Suciu, chirurg cardiolog.

Tot din cauza birocraţiei, la Mureş nu s-a mai făcut niciun transplant de inimă de 9 luni. Timp în care pacienţii aşteaptă pe liste şi speră ca-ntr-o bună zi să fie sănătoşi. În România 57% dintre bolnavi mor de boli cardiace. Anual ar trebui făcute 12 mii de intervenţii de inimă. În realitate se fac numai 4000.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult