Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rata de imunizare în România este printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Medicii trag un semnal de alarmă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Boli grave cum ar fi poliomielită, difteria și tusea convulsivă pot să apară din cauza lipsei de vaccinare. Avertismentul vine de la medici în contextul în care rata de imunizare în România este printre cele mai mici din Uniunea Europeană.

Lipsa de informare și problemele în aprovizionarea cu seruri sunt principalele cauze. De altfel, după pandemie vaccinarea pentru diverse afecțiuni a scăzut la nivel mondial.

Internetul este plin de mesaje scrise de părinții care vor să-și vaccineze copiii conform schemei obligatorii, dar spun că nu găsesc serul la medicii la familie. Ar fi doar contracost.

Mihai Craiu, medic: ”Este și o realitate care vine în experiența românului obișnuit care nu se vaccinează nu întotdeauna pentru că e oponent, ci pentru că pur și simplu nu are cu ce. Asta e de acum 3 zile din portalul INSP, sunt județe unde la DSP nu există vaccin''.

Din birourile Ministerului Sănătății situația se vede altfel. Oficialii spun că aceste doze exista şi medicii de familie să ceară conform listei de pacienţi.

România are o rată de vaccinare extrem de mică indiferent de ce tip de vaccin vorbim. Pentru a nu fi expusă riscurilor unor boli existente sau reapariției unor maladii, acoperirea vaccinală ar trebui să fie de cel puțin 95%.

Simin Florescu, manager Victor Babeș: ''Nu ne dorim să vedem tuse convulsivă, nu ne dorim să vedem difterie, polio, la cât mai puține cazuri de acest fel, dacă se poate deloc''.

Calendarul național de vaccinare - adică serurile plătite de stat - cuprinde 11 vaccinuri. Prima injectare se face în primele ore de viață, în spital - este serul împotriva hepatitei B. Apoi, în următoarele zile se administrează cel împotriva tuberculozei. În această schemă intră, până la vârsta de 14 ani, imunizarea împotriva rujeolei, rubeolei, a bacilului pneumococic, ori pentru boli precum tetanus ori difterie. Iar autoritățile vor să deconteze imunizarea împotriva HPV până la vârsta de 45 de ani.

Adrian Marinescu, directorul medical Matei Balș: ”Nu a existat campanie de vaccinare - că vorbim de HPV, de hepatită - nu a existat ceva care să funcționeze bine în România și să fie un exemplu. Înainte de 5-10 ani de acum nu vom vedea o creștere importantă pentru rata de vacciare indiferent de rata de vaccin”.

Pentru a veni în sprijinul părinților, medici de familie au realizat un ghid care explică rolul vaccinurilor, când și cum pot fi ele efectuate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult