Protocol de colaborare încheiat între Colegiul Medicilor şi mai multe organizaţii de pacienţi
Semnatarii sunt de părere ca ghidurile terapeutice să treacă de sub jurisdicţia profesională a Ministrului Sănătății în cea a CMR. prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor România: "Prin acest parteneriat avem două obiective esenţiale. În primul rând, să fim o voce comună şi noi, ca profesionişti, şi dumneavoastră, ca pacienţi, ca reprezentanţi ai pacienţilor şi, bineînţeles, reprezentanţi ai societăţii româneşti. Ne dorim ca tot ce înseamnă decizie în sistemul sanitar să fie în dezbatere publică. S-au făcut foarte mulţi paşi în ultimul timp, dar ne dorim ca tot ceea ce se întâmplă să fie supus dezbaterii publice. Noi toţi să venim cu ideile noastre, cu contribuţia noastră. Al doilea obiectiv al acestui parteneriat este legate de ghidurile de bună practică medicală. Ele reprezintă un set de recomandări despre diagnostic şi tratament, recomandări care ajută medicul practician să desfăşoare un act medical corect. Este în beneficiul medicului, dar şi în beneficiul pacientului să primească ceea ce trebuie." Profesorul Daniel Coriu spune că aceste ghiduri de bună practică medicală ar trebui elaborate de Colegiul Medicilor, așa cum se întâmplă în străinătate. Până acum, 7 asociații de pacienți au semnat protocolul cu CMR. Acestea sunt: Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Asociaţia Transplantaţilor din România, Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România, Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România Reprezentantul Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Radu Gănescu, a subliniat că reglementările trebuie să ţină pasul cu inovaţia şi ştiinţa, având în vedere că medicina evoluează permanent. "Ştim că medicina evoluează, ştim că ştiinţa este ceva care ne ajută din ce în ce mai mult să devenim o societate normală sau să devenim din pacienţi persoane sănătoase, dar aceste lucruri se pot face numai dacă şi reglementările ţin pasul cu inovaţia şi cu ştiinţa. Din păcate, ştim cu toţii că în România vorbeam de fiecare dată de acces întârziat la medicamente inovative, acces întârziat la terapii genice sau la monitorizare din punct de vedere al noilor sisteme de monitorizare", a declarat Gănescu. Potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, "decalajul" între România şi unele ţări din Uniunea Europeană privind accesul la inovaţie este de 5-6 ani. Ghidurile terapeutice reprezintă "baza ştiinţifică" a tratării unei boli, a subliniat Rozalina Lepădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune. Iar Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a menționat că "decalajul" între România şi unele ţări din Uniunea Europeană privind accesul la inovaţie este de 5-6 ani.