Protest în Capitală. Sindicaliștii din Sănătate, nemulțumiți de salarii: „Guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia”
Peste 1.500 de oameni au protestat în fața Guvernului, plecând apoi în marș spre ministerul Sănătății și Parlament.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” orgenizează, joi, un protest în Bucureşti, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei.
„Federaţia «Solidaritatea Sanitară» din România (organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate) anunţă organizarea Mitingului şi marşul Sănătăţii în ziua de joi, 08 iunie 2023, în Bucureşti”, anunţă sindicaliştii.
„Federaţia Solidaritatea Sanitară consideră că soluţia la reducerea gradului de nemulţumire a angajaţilor din sănătate o constituie refacerea încrederii acestora în angajamentele asumate de politicieni atât în cadrul legii salarizării cât şi în cadrul negocierilor purtate cu organizaţiile sindicale reprezentative. În acest sens, politicienii trebuie să înţeleagă că angajaţii din Sănătate nu pot avea încredere în rezolvarea inechităţilor salariale prin noua lege a salarizării până când nu le sunt acordate toate drepturile din actuala lege a salarizării (legea nr. 153/2017), exact aşa cum sunt prevăzute. În consecinţă, solicităm anularea de urgenţă a tuturor prevederilor diferitelor ordonanţe de urgenţă care au suspendat drepturile prevăzute în legea salarizării şi acordare acestor drepturi”, mai spun sindicaliştii, conform news.ro.
Potrivit acestora, „guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali şi apoi să-l modifice după bunul plac, că nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector şi să întârzie cu mai bine de jumătate de an onorarea acestei obligaţii”.
„Guvernanţii trebuie să transpună propunerile la contractul colectiv de muncă la nivel de sector şi să asigure finalizarea şi înregistrarea acestuia. De asemenea, ei trebuie să asume adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea privitoare la sănătate) exact în forma negociată cu partenerii sociali şi aplicarea de urgenţă a acestuia. Participanţii la aceste acţiuni vor demonstra guvernaţilor hotărârea de a continua programul de proteste aşa cum a fost anunţat, acesta putând ajunge până la greva generală. Avertizăm politicienii că noi nu schimbăm programul acţiunilor după placul lor şi prin înţelegeri conjuncturale, ci doar atunci când sunt onorate aşteptările legitime ale angajaţilor. În consecinţă, recomandăm Guvernului să se aşeze la masa negocierilor (respectând criteriu reprezentativităţii) înainte de a fi prea târziu, pentru a asigura împreună cele mai bune soluţii de onorare a revendicărilor”, au mai transmis sindicaliştii.
Cele câteva mii de profesionişti din sistemul public de sănătate prezenţi la protest vor susţine următoarele revendicări:
1. Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:
a. Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate.
b. Raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari.
c. Raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
d. Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
2. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea cât mai rapidă a acestuia. În forma negociată proiectul de lege asigură:
a. Reaşezarea în grila de salarizare a tuturor angajaţilor din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale
b. Posibilitatea unei creşteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din sănătate
3. Acceptarea propunerilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergenţă, încheierea şi înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
4. Actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
5. Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate
6. Creşterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
Programul acţiunilor de protest• 11:00-12:00 Miting în Piaţa Victoriei
• 12:00-12:30 Marş din Piaţa Victoriei către Piaţa Revoluţiei
• 12:30-13:00 Miting în Piaţa Revoluţiei / Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii
• 13:00 -13:30 Marş din Piaţa Revoluţiei către Piaţa Constituţiei
• 13-30-14:30 Miting în Piaţa Constituţiei