Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul loc la numărul de dentiști, ultimul la igienă. ”De 15 ani țin periuța în dulap”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deşi România este printre ţările cu cei mai mulţi medici stomatologi pe cap de locuitor din Europa, noi suntem pe ultimul loc la igiena dentară.

Mulţi merg la dentist din an în Paşte şi uită oricum să se spele pe dinţi. Cei mai tineri pacienţi cu proteze dentare au sub 30 de ani. Principalele cauze, spun specialiştii, sunt sărăcia şi educaţia precară.

Potrivit Eurostat, România avea în 2016 83 de medici stomatologi la suta de mii de locuitori. Pe primul loc este Grecia, cu 123,  urmată de Bulgaria, Cipru, Lituania şi Portugalia. La polul opus, o altă statistică arată ca românii trec rar pe la dentist şi folosesc o periuţă câte 3 ani.

Reporter: Când aţi fost ultima dată la dentist? Bărbat: Când eram copil, de asta nici nu mă duc, pentru că nu sunt bani, nu-mi permit. Reporter: Când aţi cumpărat ultima periuţa de dinţi? Bărbat: Păi, n-am mai cumpărat, sta în dulap de vreo 15 ani şi mă uit la ea, atât.

3 din 4 copii au carii, iar 19 la sută dintre români nu se spală pe dinţi nici măcar o dată pe zi. Cei mai mulţi stau la ţară.

Citește și
CSID
Vârsta la care trebuie începută relaţia copiilor cu medicul stomatolog

"M-am dus şi mi-a luat 40 de lei pentru un dinte care era gata să iasă. Nici n-am simţit când l-a scos. Aşa că am băgat aţă şi iată, aşa am tras. Băgăm un tampon de spirt medicinal. Fără bani nu te primeşte. Mai am 2, îi scot şi pe ăştia cu atât şi mi-am luat de o grijă", spune un bătrân.

"Am fost odată cu măseaua de minte, mi-a cerut 80 de lei şi n-am avut, am stat 3 sapamani cu durerea. Nu ne ducem că nu avem bani. Am 9 copii. Nici ei nu au fost niciodată la stomatolog", spune o femeie.

În prezent, din cele 93 de comune din judeţul Iaşi, de exemplu, 24 nu au cabinet de medicină dentară. Stomatologii care fac naveta şi au contract cu casa spun că banii alocaţi sunt extrem de puţini. Andrei Postolache, medic stomatolog: "Ar fi bine să fie majorate aceste plafoane. Prima dată, pacienții se duc la farmacii de unde solicita antibiotice, farmaciştii îi trimit la noi... Unii vin, alţii se duc la altă farmacie. Mulţi nu vin pentru că le este frică. Veniturile sunt scăzute."

Norina Forna, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Iaşi: "Am realizat caravane de profilaxie care funcţionează de 10 ani. Şi medicina școlară are nevoie de acest lucru, iar în mediul rural nu există astfel de cabinete. Casa de asigurări oferă pachete de servicii şi un plafon nu atât de generos. Amplasarea cabinetelor e o problemă, costurile sunt mari." Nici la oraş nu stăm cu mult mai bine.

Adina Birgăoanu, medic stomatolog: "Aceştia vin doar când îi doare. Există o lipsă totală de educaţie faţă de sănătate, în general şi cea orală, în special. Pacienţii sunt interesaţi mai mult de aspectul părului şi al unghiilor decât de dinţi. Aş introduce în şcoli ore de igienă, ar fi nevoie de un program naţional de prevenţie." Deşi avem mulţi stomatologi, din 2008 şi până în 2017 numărul consultaţiilor a scăzut cu 50 de procente. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!  

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult