Prim-ministrul israelian: A patra doză a unui vaccin anti-COVID-19 creşte de cinci ori nivelurile de anticorpi
"La o săptămână după a patra doză, ştim acum cu un grad înalt de certitudine că cea de-a patra doză este sigură", a declarat Naftali Bennett la Sheba Medical Center, unde cea de-a doua doză "booster" este administrată în cadrul unui studiu clinic realizat pe angajaţi din sistemul medical, în contextul creşterii la nivel naţional a infectărilor provocate de noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2.
"A doua informaţie: Ştim că la o săptămână după administrarea celei de-a patra doze, vedem o creştere de cinci ori a numărului de anticorpi în organismul persoanei vaccinate", a adăugat prim-ministrul israelian.
"Cel mai probabil, acest fapt înseamnă o creştere semnificativă a protecţiei oferite împotriva infectărilor, spitalizărilor şi simptomelor severe", a adăugat Naftali Bennett.
Israel a jucat un rol principal în rândul statelor care au studiat efectele vaccinurilor anti-COVID-19, fiind totodată ţara cu cea mai rapidă campanie de vaccinare cu două doze a populaţiei sale în 2021 şi una dintre primele ţări din lume care au început să administreze doze de rapel ("booster").
În prezent, Israelul administrează cea de-a patra doză a vaccinului Pfizer-BioNTech persoanelor de peste 60 de ani, angajaţilor din sectorul medical şi pacienţilor cu imunitate compromisă.