Premierul Florin Cîțu: Suntem pe locul 3 în UE în ceea ce privește vaccinarea
Galerie foto
Șeful Guvernului a subliniat faptul că țara noastră se află pe locul 3 în UE în ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate cu a doua doză împotriva Covid-19, și pe locul 7 la nivel internațional.
”Bineînțeles, provocarea majoră anul acesta, campania de vaccinare. Până acum, România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse, are o campanie de vaccinare de succes. Suntem în Uniunea Europeană pe locul 3 în ceea ce priveşte persoanele care au fost vaccinate total cu două doze şi la nivel global suntem pe locul 7. Nu cred că exista cineva care să dea această variantă când a început campania de vaccinare. Nu se gândea nimeni că România va avea o campanie de succes. Exact ca anul trecut, ne facem temele, luăm un plan şi-l îndeplinim”, a spus premierul.
Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), în 24 februarie, în România au fost vaccinate până acum 855.097 de persoane împotriva noului coronavirus.
Sursa: Pro TV
Etichete: vaccin , romania , coronavirus , platforma , vaccinare
Dată publicare: 25-02-2021 10:46