Premieră pentru Franța! Un pacient de 88 de ani din Lille a fost operat pe inimă sub hipnoză
Your browser doesn't support HTML5 video.
Și a funcționat! Chirurgii i-au înlocuit valva aortică fără anestezie.
La o săptămână după intervenția chirurgicală, fără anestezie, Achille Curtois se simte foarte bine și chiar s-a întors la grădinărit, ocupaţia lui favorită.
O asistentă medicală, antrenată pentru aceasta tehnică, s-a aflat alături de pacient pe întreaga durată a intervenţiei chirurgicale. Şi i-a şoptit la ureche cuvinte care l-au purtat în ţări pe care ar vrea să le viziteze, Egiptul şi Canada. L-a dus chiar şi în grădină care îi este atât de dragă.
"Folosind această tehnică bazată pe discuție continuă și urmărind ritmul respirației, pacientul poate "evada" din propria lui minte. Este ca și când ar părăsi spitalul și ar fi purtat în locurile în care îi place să fie", spune asistenta.
Sub hipnoză fiind, pacientul aproape a adormit câteva minute. Și spune că nu a simţit absolut nicio durere.
Echipa medicală i-a înlocuit valva aortică fără anestezia generală, considerată foarte dură pentru organism, adică fără injectarea unor substanţe ca morfina sau anxioliticele, substanțe ce pot prezenta și efecte secundare.
"Cea mai mare surpriză pentru noi a fost că intervenția a decurs la fel ca una normală. Singura diferență a fost că a trebuit să vorbim în șoaptă, nu cu voce tare, în blocul operator, pentru a nu perturba legătura stabilită între asistenta medicală și pacient", a explicat medicul.
După această reuşită spectaculoasă, alte intervenţii chirurgical fără anestezie sunt programate în săptămânile viitoare. Studiile arată că 80% dintre oameni sunt receptivi la hipnoza.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 27-09-2018 10:41