Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poliţistul atacat cu sabia de un interlop are nevoie de un medicament de negăsit în România. Cine i l-a procurat

Agentul Ciprian Sfichi a supravieţuit miraculos atacului cu sabia, dar lipsa unui antibiotic i-a pus viaţa în pericol.

Informaţia a devenit publică după ce un coleg al agentului rănit, preşedinte executiv al sindicatului poliţiştilor din Suceava, a postat un apel umanitar pentru un medicament de negăsit în România - Linezolid, un antibiotic extrem de puternic, folosit în infecţiile osoase, dar şi în cele nozocomiale.

Postarea a fost distribuită de sute de utilizatori ai Facebook şi medicamentul a fost găsit graţie colegilor polițistului.

 

Citește și
politist
Polițistul lovit cu sabia, în stare mult mai bună. Medicii spun că este vorba de un miracol

Şi fostul ministru Vlad Voiculescu a postat apelul pe Facebook:

Potrivit Agerpres, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi spun că evoluţia stării de sănătate a poliţistului rănit la începutul lunii decembrie 2017, în timpul unei misiuni în Rădăuţi, este bună şi că acesta urmează să fie transferat la o clinică Târgu Mureş, la cererea familiei.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Mircea Grămadă, a declarat că poliţistul a fost supus unei noi examinări la computerul tomograf, analizele imagistice indicând o evoluţie favorabilă la nivelul leziunilor grave pe care acesta le prezenta la internarea în spital, la nivelul capului.

"Nu au apărut elemente care să sugereze necesitatea unei intervenţii chirurgicale în acest moment. La cererea familiei, va fi transferat într-o secţie de recuperare neuromotorie de la Târgu Mureş, în regim privat. În acest moment, cadrele medicale de la noi încearcă să obţină un loc pentru acest pacient. Deficitul pe care îl prezenta postoperator încă persistă. Pentru aceasta este necesar să urmeze atât tratament medicamentos, cât şi procedurile de la această clinică", a declarat dr. Mircea Grămadă.

Conform acestuia, neurochirurgii preconizează că poliţistul va trebui să revină la spital după o perioadă de şase luni sau un an, pentru efectuarea unei operaţii de reconstrucţie a calotei craniene.

Poliţistul Dan Ciprian Sfichi, de la Serviciul de Acţiuni Speciale Suceava, a fost grav rănit în dimineaţa zilei de 5 decembrie, după ce a fost atacat cu o sabie, în timpul unei percheziţii ce se desfăşura în casa unui interlop din Rădăuţi.

Poliţistul a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde există un Centru de Excelenţă. Aici, poliţistul a fost operat de o echipă formată din zece medici de urgenţă, neurochirurgi şi ortopezi - traumatologi. Din cauza gravităţii leziunii suferite la cap, medicii au fost foarte rezervaţi în ceea ce priveşte şansele acestuia de supravieţuire, ei vorbind de un adevărat miracol.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult