Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 25.000 de persoane s-au vaccinat până în prezent în România. Când ar urma să înceapă a doua etapă

Your browser doesn't support HTML5 video.

În ceea ce priveste vaccinarea, până în acest moment, peste 25.500 de persoane din România au primit serul anti-covid.

Autoritățile vor să grăbească procesul de imunizare, astfel încât, în mai puțin de două săptămâni, să fie incluși și cei din următoarea etapă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a fost vaccinat la Spitalul Militar Central din Capitală.

El a subliniat că autoritățile încearcă să accelereze procesul de imunizare, astfel încât în următoarele săptămâni să fie vaccinați toți cei care sunt cuprinși în prima etapă de vaccinare, aproximativ 500.000 de oameni și este posibil ca la jumătatea lunii ianuarie să se demareze imunizarea pentru cei care sunt a doua etapă, persoane care au împlinit peste 65 de ani, oameni cu boli cronice, dar și angajați cu activități în instituții cheie esențiale.

Ar fi vorba de șase milioane de oameni în a doua etapă de vaccinare.

Citește și
vaccin
Aproape 12.000 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultimele 24h în România. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Miercuri ar urma să ajungă în România o nouă tranșă de vaccin, aproximativ 150.000 de doze, iar până la sfârșitul lunii ianuarie ar trebui să ajungă în țară în fiecare săptămână, pe cale aeriană, aproximativ 150.000 de doze, astfel încât până la finalul lunii să avem un total de 750.000 de doze.

În acest moment sunt active 230 de centre în care se vaccinează angajații din sistemul de sănătate. Aceștia merg la imunizare în unitățile sanitare, însă pentru cei cuprinși în etapa a doua vor fi făcute alte centre speciale, iar acestea se amenajează în aceste zile.

Situația în timp real a persoanelor care s-au vaccinat până în prezent pe glob

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult