Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patronat: Consum de ibuprofen și paracetamol pentru copii crescut cu 50%. Cerere la mărcile scumpe, cele ieftine stau pe stoc

Consumul de ibuprofen și paracetamol pentru copii a crescut cu 50%, fiind mai mare ca în pandemie, iar penuria din România e cauzată și de faptul că părinții cer numai anumite mărci, deși există produse similare mai ieftine în farmacii.

Consumul de produse pediatrice pe bază de ibuprofen şi paracetamol a crescut cu 50% faţă de perioada similară a anului 2021, iar în România "penuria a fost agravată" de faptul ca sunt solicitate cu predilecţie anumite mărci comerciale, deşi în farmacii există înlocuitori, chiar mai ieftini, transmite Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER).

Precizările sunt făcute după ce în presă au fost semnalate probleme privind "discontinuităţile" produselor pediatrice destinate tratării febrei din infecţiile acute de sezon.

PRIMER precizează că discontinuităţile de aprovizionare cu soluţiile pediatrice de ibuprofen şi paracetamol sunt determinate inclusiv de deficienţe de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanţa activă, excipienţi) şi materialelor (recipiente, mensuri, linguriţe, etc.) utilizate în fabricaţie.

Consumul de ibuprofen și paracetamol este mai mare ca în pandemie

Citește și
Paracetamol
Avertisment. Paracetamolul luat pe termen lung crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral

"Consumul de soluţii pediatrice antipiretice a crescut exponenţial în ultimele luni datorită sezonului sever de infecţii acute ale căilor respiratorii, ajungându-se în cazul celor două produse utilizate pe scară largă, ibuprofen şi paracetamol, la un consum cu peste 50% mai mare faţă de perioada similară a anului 2021.

Astfel, în perioada octombrie 2021 - septembrie 2022 au fost utilizate circa 5,5 milioane de cutii de ibuprofen şi circa 3 milioane cutii de paracetamol. A fost depăşit chiar şi consumul de dinainte de perioada de pandemie", precizează PRIMER.

Conform aceleiaşi surse, producătorii au pus în vânzare cantităţi "mult mai mari" decât în anul precedent şi chiar mai importante decât în 2019, dar cererea "mult mai mare nu a putut fi acoperită" prin livrări suplimentare din cauza problemelor apărute la nivel global: capacităţi de producţie finite; restricţiile intermitente în livrarea substanţelor active (fabricate în marea lor majoritate in China); creşterea costurilor materiilor prime şi materialelor (de exemplu, un kilogram de paracetamol s-a scumpit de 12 ori; planificări de producţie eronate, bazate pe consumul scăzut din 2021.

Penurie din cauza cererii pentru anumite mărci, deși există produse similare mai ieftine în farmacii

"Din păcate, în România penuria a fost agravată de faptul că sunt solicitate cu predilecţie anumite mărci comerciale de ibuprofen şi paracetamol, deşi în farmacii există înlocuitori sub alte denumiri, care conţin aceeaşi substanţă activă, având aceeaşi calitate, eficienţă, siguranţă şi gust plăcut, care sunt chiar mai ieftine.

În acest moment există la desfacere cantităţi destul de importante de produse pediatrice pe bază de ibuprofen şi paracetamol, care se comercializează sub diferite denumiri comerciale, este important să se ceară sfatul medicului sau farmacistului pentru găsirea variantelor de înlocuitori", precizează producătorii.

În următoarele luni vor fi livrate lunar circa 200.000 de flacoane pediatrice de ibuprofen şi paracetamol, atât fabricate în Romania cât şi de la export, "aşadar problema îşi va găsi rezolvare" la începutul anului 2023.

"Facem un apel respectuos la părinţi să nu facă stocuri din aceste produse întrucât situaţia de criză riscă se se agraveze. În plus, aceste produse au un timp de valabilitate limitat, de obicei 2 ani, iar după deschidere pot fi utilizate în siguranţă timp de maximum 1-2 luni", se mai arată în comunicat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult