Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pană de curent majoră la Spitalul Craiova. Operaţii întrerupte şi oameni blocaţi în lifturi

O pană majoră de curent, care a durat jumătate de oră, a blocat, miercuri, orice activitate în Spitalul Județean Craiova. 

În acest interval, au fost întrerupte operații, iar mai multe persoane au rămas blocate în lifturi, relatează Cuvântul Libertății.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, medicul Cristina Geormăneanu, a declarat că pana de curent a durat aproximativ 30 de minute, dar în tot acest interval au funcţionat ventilatoarele mecanice şi monitoarele pacienţilor.

”A fost o pană de curent, dar încă nu ştim care este cauza şi dacă a intrat generatorul în funcţie. Activitatea în Urgenţă a fost perturbată, dar pacienţii au fost ventilaţi mecanic”, a medicul Cristina Geormăneanu.

Potrivit unor surse Mediafax, pana de curent a fost cauzată de un muncitor care desfăşura lucrări, în apropierea spitalului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult