O asistentă medicală, vindecată de Covid-19, a devenit primul donator de plasmă din județul Alba
Your browser doesn't support HTML5 video.
A devenit primul donator de plasmă din județ, în cadrul unui proiect național. Cu o experiență de peste 15 ani, ea a decis să îi ajute pe bolnavii care s-au infectat cu acest virus și sunt la Terapie Intensivă.
Recoltarea s-a făcut cu un aparat special, iar plasma va ajunge în trei centre din țară și va fi administrată pacienților în stare critică. Claudia este asistentă medicală în secția de urologie a spitalului județean de urgență din Alba Iulia. În luna aprilie a fost depistată pozitiv la testul COVID-19. Iar acum și-a dorit să îi ajute pe cei infectați, în stare gravă. Claudia Rusu – asistentă medical: ”Am fost infectată cu noul virus Sars-Cov2 și am decis să mă supun acestei proceduri de plasma-fereză, dacă pot să ajut e foarte bine pe toată lumea, lucrând în sistem de 15 ani ne confruntăm uneori cu lipsă de sânge și plasma”. Claudia și-a dorit încă de la început să se vindece cât mai repede și să revină la serviciu, în spital. Claudia Rusu: "Eu am fost asimptomatică de la început. Sunt bine, nu am probleme". Tratamentul cu plasmă pentru cei infectați cu noul coronavirus, aprobat de Ministerul Sănătății se bazează pe principiul că sângele unei persoane vindecate conține anticorpi în plasmă, o componentă a sângelui. Astfel, procesul de donare, chiar dacă este mai anevoios și implică criterii mai stricte, - poate ajuta în lupta cu boala. Ana Savu - director Centru de Transfuzie Sanguină Alba: ”Acest ajutor înseamnă pe lângă medicamentația obișnuită deja, administrarea de plasmă ce conține anticorpi de Sars-Cov 2 care îi ajută să lupte cu boala. Acest tratament este experimental ce se aplică în câteva țări Italia, Franța, Germania, SUA, Canada". Plasma va fi trimisă apoi la trei spitale din România care tratează pacienți cu coronavirus. Ana Savu - director Centru de Transfuzie Sanguină Alba: ”Plasma poate fi validată și administrată la trei pacienți aflați în stare critică sau gravă". Până acum, în Alba, au fost contactate 70 de persoane vindecate de Covid, însă doar asistenta medicală a acceptat să doneze.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: coronavirus , alba , asistenti medicali , donator , plasma
Dată publicare: 12-06-2020 17:11