Noul ministru al Sănătăţii a donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti
"A fost prima dată, a fost o experienţă bună. Doamnele (asistentele - n.r.) mi-au fost foarte de ajutor", a declarat ministrul Sănătăţii, pentru AGERPRES, la ieşirea din centru.
În privinţa timpilor de aşteptare, ministrul a precizat că întregul proces de donare a durat în jur de o oră.
"Eu am ajuns la ora 9,00 şi acum am ieşit, cred că e 10,00, deci o oră. Am înţeles că vinerea este cea mai aglomerată zi, dar dacă ai programare este mai bine", a spus Ioana Mihăilă.
Asistentele de la Centru au declarat că nu au ştiut de prezenţa ministrului Sănătăţii.
"A, da, e ministrul aici? Nici nu am ştiut. Şi ce credeţi, contează asta? Ce dacă e ministru? Eu acelaşi lucru îl fac pentru toată lumea, că e ministru sau nu", a mărturisit o asistentă.
Prezenţa ministrului Sănătăţii la CTS nu a trecut neobservată de cei care au venit să doneze sânge.
"E ministra Sănătăţii aici. Am auzit şi eu lumea pe sală. Stătea la coadă. E bine dacă stă şi la coadă", a spus un donator.
Timpul de aşteptare pentru donatorii de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti a fost de o oră şi jumătate, fiind cozi la toate cabinetele.
"Vă daţi seama că nu de noi depinde timpul de aşteptare. Noi ne facem treaba cât putem de bine. Probabil că de aceea se dă şi o zi liberă, pentru că e timpul de aşteptare mare", a subliniat asistenta medicală de la CTS.
Vineri dimineaţa, pe holurile Centrului erau tineri care îndrumau donatorii către cabinetele la care erau programaţi să doneze sânge.