Inaugurată, dar închisă. Clinica de 10 milioane de euro din Craiova n-are autorizație
Your browser doesn't support HTML5 video.
Autoritățile au investit 10 milioane de euro, dar abia săptămâna trecută conducerea a depus actele pentru autorizația sanitară.
Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară a fost construită în 4 ani, în curtea Spitalului din Craiova. La sfârşitul lunii aprilie, a fost inaugurată cu mare fast. Dar încă nu se desfăşoară nici o activitate.
"Așa le place lor că întâi să inaugureze și pe urmă nu se știe când se deschide...când am intrat și am văzut că s-a făcut o clinică m-am bucurat, dar nu am știut care sunt problemele. Am crezut că poate nu e terminată", spune o pacientă
În tot acest timp, bolnavii cu probleme grave de inimă sunt trimiși în Capitală sau la Timișoara. Consiliul Judeţean Dolj a investit 10 milioane de euro în această clinică de cardiologie. Are 20 de locuri de cazare, saloane cu unul sau două paturi, doua săli de operaţie, terapie intensivă, cabinete medicale şi aparatură de ultima generaţie. Nu are în schimb toate avizele necesare.
Ştefan Popescu, purtător de cuvânt DSP Dolj: "Colegii mei de la compartimentul de specialitate vor face o evaluare atât a documentelor, dar şi pe teren. Dacă cele avizate de noi în planul de conformitate sunt îndeplinite, urmând ca dacă totul este în ordine, să se emită aceasta autorizaţie sanitară de funcţionare."
Alin Demetrian, director SCJU Craiova: "Este vorba de a rezolva câteva probleme legate de alimentarea cu oxigen, câteva lucruri legate de consumabile și trebuie să am o discuție pe care nu am avut-o cu echipa de cardiologi."
Lipsurile nu se opresc însă aici.
Dr. Octavian Istrătoaie, şef clinica de cardiologie Spitalul din Craiova: "Nu există personal medical pentru că în acest moment cele 15 paturi destinate laboratorului de intervenţională sunt suspendate şi la minister şi la direcţia sanitară. Şi voi putea să le bugetez şi să angajez oameni pe aceste 15 paturi paturi numai după ce finalizam toată birocraţia necesară deschiderii noului laborator."
În Prezent, la UPU Craiova ajung anual o mie de cazuri de infarct, iar pacienţii sunt transportaţi în Capitală sau în Timişoara. Un singur transport cu elicopterul costă 10 mii de euro.
Sursa: Pro TV
Etichete: spital , cardiologie , craiova , pacienti , clinica , dsp , autorizatie , urgenta
Dată publicare: 28-05-2018 19:14