Nouă bolnavi de coronavirus în România. Autoritățile spun că situația este sub control
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe lista celor infectați cu COVID-19 s-au adăugat, în ultimele ore, doi bărbați și o adolescență de 16 ani. Chiar dacă numărul pacienților este în creștere, autoritățile ne transmit că au situația sub control.
Boala a apărut până acum doar la persoane care s-au întors din Italia ori au intrat în contact cu ele. Un bărbat din Olt - de pildă - a călătorit în același autocar cu pacientul de 71 de ani din Suceava, confirmat zilele trecute cu coronavirus, iar adolescenta de 16 ani învață în aceeași școală cu băiatul din Timișoara care ar fi luat boala de la unchiul său.
Bărbatul din Olt a călătorit în același autocar cu pacientul de 71 de ani din Suceava, confirmat cu noul coronavirus acum două zile. Amândoi au venit din Italia și au intrat în țară prin Vama Nădlac pe 28 februarie.
Surse medicale au declarat pentru Știrile ProTV că bărbații au stat unul lângă celălalt. Cel din Olt se afla - așadar - în așa numită zona de risc, stabilită la două rânduri distanță, în jurul unei persoane infectate.
Când a fost confirmat pozitiv la COVID-19, bărbatul era izolat acasă. Autoritățile au decis internarea lui de urgență în spitalul de boli infecțioase din Craiova.
Gabriela Goghiu, purtător de cuvânt al DSP Olt: „Bărbatul oltean nu prezintă simptome specifice bolii. Din data de 29 februarie 2020 se află izolat la domiciliu. Nu are contacți de familie”.
Bărbatul de 71 de ani din Suceava care a călătorit împreună cu pacientul din Olt în autocar este în stare mai bună, deși are și alte probleme medicale.
Nouă cazuri, confirmate în România
În România au fost confirmate până acum nouă cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19. Patru sunt doar în Timișoara. Ultima victimă de aici este o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu băiatul care, ieri, a ieșit pozitiv la teste. Fata a fost internată în Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Sunt asimptomatici și testul a ieșit pozitiv. Rămâne să îi testăm la 24-48 de ore până la negativarea acestor teste”.
Tatăl băiatului de 16 ani: „Nici în ziua de astăzi noi nu am fost anunțați ce este cu copilul. Ne-au luat marți dimineață analize la toată familia, după câteva ore au venit, au luat copilul. Și de atunci, din ziua aia, absolut niciun telefon de la nimeni”.
Ancheta emidemiologica declanșată în cazul celor doi adolescenți este în desfășurare. Astăzi, trei apropiați ai fetei au fost izolați la domiciliu, iar o colegă a fost trimisă la Spitalul de Boli Infecțioase, după ce a acuzat stări de rău.
Cornelia Malac, director al DSP Timiș: „A fost transportată în izoletă. În acest moment, probabil se face testarea pentru coronavirus, dar din primele informații a avut o temperatură de 39 de grade. Este din altă clasă, din aceeași unitate de învățământ”.
Școala unde învață adolescenții a fost închisă astăzi.
Aura Danielescu, șeful Inspectoratului Școlar Timiș: „Pe fondul unei stări de panică, care, în mod evident, până la urmă, s-a creat, am purtat un dialog firesc, instituțional, cu DSP, mergând înspre comitetul pentru situații de urgență cu propunerea de a se suspenda cursurile la unitatea de învățământ până inclusiv în ziua de miercuri”.
În Timișoara, autoritățile mențin starea de alertă, dar transmit că nu se pune problema carantinei în oraș, chiar dacă numărul cazurilor confirmate cu COVID-19 a ajuns la patru. Unchiul băiatului de 16 ani și femeia de 38 de ani au fost externați astăzi.
Pacienta de 38 de ani: „Sunt la fel de bine ca în prima zi, nu mă simt diferit față de când am intrat în spital, doar că analizele au arătat că am virusul. Eu nu am nicio problema, am fost tratată”.
Trei români confirmați în țară cu COVID-19 s-au vindecat
Dintre cei nouă români confirmați în țară cu COVID-19, trei s-au vindecat, a transmis Grupul de Comunicare Stategică.
Deocamdată, răspîndirea virusului în România este controlată și nu există niciun caz în care boală să fi apărut în împrejurări necunoscute. Toți cei care au fost confirmați pozitiv fie au venit din Italia, fie au intrat în contact cu aceste persoane.
Primul pacient din România, tânărul de 25 de ani din Gorj, a luat virusul de la italianul care a călătorit în țara noastră. A două situație de risc a pornit pe 28 februarie, când o femeie de 38 de ani care s-a întors cu avionul din Italia a fost diagnosicată cu infecția COVID-19. În același avion cu ea a călătorit un bărbat de 47 de ani, confirmat cu noul coronavirus cinci zile mai târziu. El a răspândit boala nepotului de 16 ani, iar adolescentul, unei colege de școală. Tot pe 28 februarie, COVID-19 a fost confirmat la un bărbat de 45 de ani din Maramureș, care a avenit cu mașina din Peninsulă.
A 4-a situație de risc a apărut într-un autocar care a intrat în țară prin vama Borș. În acesta s-au aflat un bărbat de 71 de ani, din Suceava, și altul de 51 de ani, din Olt, confimarți și ei cu noul coronavirus.
În afara acestor cazuri, vineri la amiază, în România, virusul a mai fost confirmat la un bărbat de 40 de ani, din Hunedoara. Acesta a venit din Italia și din 26 februarie era izolat la domiciliu. El va fi internat la spitalul de boli infecțioase din Timișoara, iar autoritățile au declanșat o anchetă epidemiologică pentru a-i indentifica pe cei cu care a intrat în contact.
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , coronavirus , carantina , autoritati , bolnavi
Dată publicare: 06-03-2020 18:50