Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi recomandări din partea OMS pentru îngrijirea pacienţilor cu COVID-19. Ce trebuie să facă cei care stau acasă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis marţi noi recomandări clinice pentru îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu boala COVID-19.

 

Recomandările sunt inclusiv pentru pacienții care prezintă simptome persistente după vindecare, şi a sugerat totodată utilizarea unor doze mici de anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge.

"Celelalte lucruri din îndrumare care sunt noi sunt acelea că pacienţii cu COVID-19 care se află acasă ar trebui sa utilizeze pulsoximetria, prin care se măsoară nivelurile de oxigen, astfel încât să se poată afla dacă (starea de sănătate) se deteriorează într-o oarecare măsură acasă şi s-ar impune mai bine îngrijire spitalicească", a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă, la Geneva.

OMS a recomandat medicilor să îi aşeze pe pacienţi pe burtă pentru a îmbunătăţi fluxul de oxigen, a adăugat Harris.

Citește și
Alpidin
Cercetătorii au descoperit "o nouă armă" împotriva COVID, "de 30 de ori mai puternică decât Remdesivir"

"De asemenea, recomandăm utilizarea anticoagulanţilor în doze mici pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge. Sugerăm utilizarea mai degrabă a unor doze mici deoarece dozele mai mari pot conduce la alte probleme", a precizat purtătoarea de cuvânt.

 

OMS nu comentează întârzierea livrării de vaccinuri în Europa

 

Ea a adăugat că o echipă de experţi independenţi condusă de OMS, aflată în prezent în oraşul Wuhan din centrul Chinei, unde au fost depistate primele cazuri umane, în decembrie 2019, va ieşi din carantină în următoarele două zile pentru a-şi continua, alături de cercetătorii chinezi, activitatea asupra originilor virusului.

Harris nu a dorit să comenteze pe marginea informaţiilor privind unele întârzieri în livrarea unor vaccinuri în Uniunea Europeană.

Ea a declarat că nu deţine informaţii specifice în acest sens, precizând că prioritatea OMS a fost ca lucrătorii sanitari din toate ţările să fie vaccinaţi în primele 100 de zile ale anului.

AstraZeneca, care a dezvoltat vaccinul său împreună cu Universitatea Oxford, a informat vineri Comisia Europeană că nu va putea livra cantităţile de doze convenite iniţial până la sfârşitul lunii martie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult