Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Sănătății: Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă la fete până la 18 ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete.

Potrivit ordinului de ministru aprobat vineri, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV astfel încât să fie incluse fetele cu vârsta între 14 - 18 ani.

Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.

„România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporție de 99% de infecția cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit.

În plus, pentru fetele de peste 14 ani este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Citește și
HPV
Ministerul Sănătății a distribuit 40.000 de doze de vaccin anti-HPV către direcțiile de sănătate publică din țară

Decizia de extindere a grupei de vârstă a avut în vedere recomandările comisiilor de Epidemiologie și de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, precum și ale specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

 

Cum se face vaccinarea

 

Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie.

Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult