Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicii i-au zis unei femei că suferă de stres, dar diagnosticul a fost greșit. După trei zile a urmat o tragedie

Un prezentator de televiziune englez a povestit cum doctorii din Marea Britanie i-au spus eronat soției sale că durerile sale de cap și alte simptome pe care le avea ar fi fost cauzate de stres. Mai apoi, femeia, cu care are un copil, a murit.

Simon Thomas a spus că soția lui, Gemma, în vârstă de 40 de ani a decedat după ce a fost la medicul de familie de trei ori, plângându-se de transpirații pe timpul nopții, vânătăi, oboseală și dureri de cap care s-au agravat în timp.

După ce i s-a spus că simptomele ei ar putea fi cauzate de stres, aceasta a început să se simtă din ce în ce mai rău și a ajuns la urgențe, potrivit The Sun. Trei zile mai târziu, a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută, un cancer de sânge foarte rar.

Cancerul de sânge ucide în jur de 40 de oameni zilnic, a spus Thomas

„Cancerul de sânge este al cincilea cel mai comun cancer și al treilea cel mai comun între decesele de cancer,” a spus Simon, referindu-se la incidența bolii în Regatul Unit.

Ia 15.000 de vieți în fiecare an, cam 40 în fiecare zi,” a continuat el.

Acum, prezentatorul TV promovează o competiție pentru organizația de caritate Blood Cancer UK, care, deși nu este la fel de populară precum altele din Marea Britanie, este foarte apropiată de sufletul lui.

Câștigătorul concursului poate câștiga o casă în valoare de trei milioane de lire în Cornwall, o zonă din sud-vestul Angliei, cunoscută pentru peisajele sale rurale și populară printre cei care își doresc o vacanță pe litoralul britanic.

Din păcate, Gemma a murit înainte ca Blood Cancer UK să poată să o ajute.

„Pun pariu că dacă aș merge pe strada principală locală acum, nimeni nu ar ști simptomele cancerului de sânge”

„Oameni știu simptomele cancerului la sân,” a spus acesta, adăugând: „Dacă mergi la aproape orice teren de fotbal din Marea Britanie, sunt semne în toaletele bărbaților care vorbesc despre cancerul de prostată, dar pun pariu că dacă aș merge pe strada principală locală acum, nimeni nu ar ști simptomele cancerului de sânge”.

Simptome comune ale cancerului de sânge

- Oboseală, dispnee, paloare - Erupții cutanate, vânătăi sau sângerare inexplicabile - Infecții sau febră inexplicabilă - Umflături - Dureri de oase - Transpirații nocturne excesive - Mâncărimi ale pielii - Slăbire inexplicabilă

CITEȘTE ȘI: Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult