Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Investigații gratuite pentru depistarea cancerului de sân și col uterin pentru femeile din Maramureș

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este mobilizare pentru sănătate. În Maramureș, femeile pot face, în următoarele două luni, investigații gratuite pentru depistarea cancerului de sân și de col uterin.

Medici de la Institutul Oncologic din Cluj vor trece cu două unități mobile de testare prin mai multe zone din județ.

Timp de o săptămână, două unități medicale mobile vor rămâne la Tăuții-Măgherăuș, în Maramureș. Încă de miercuri, femeile din localitate au venit în număr mare la control.

Tânără: „E foarte bine pentru că multă lume nu știe cât de important e să te testezi, mai ales că testele sunt scumpe și nu toată lumea își permite”.

Femeie: „Mi se pare un lucru extraordinar, mai ales că pentru persoanele de la țară e mai greu să se deplaseze”.

Citește și
Luis Alfredo Garavito
"Monstrul" a primit pedeapsa divină. Garavito, cel mai mare violator și ucigaș de copii din Columbia, suferă de cancer

Probele recoltate în urma testărilor ajung în laboratoarele Institutului Oncologic de la Cluj, unde sunt analizate.

Florian Nicula, medic coordonator: „Invităm femeile de 25 de ani și 64 de ani să facă teste gratuite de screening HPV și Babeș Papanicolau, iar femeile peste 50 de ani teste mamografice. Campania este susținută de un personal de specialitate”.

Mihai Popescu, manager proiect: „Această campanie este parte a unui proiect de screening al cancerului de sân, care e un proiect de Institut din Cluj Napoca, e derulat în regiunea de nord-vest a țării”.

Proiectul, finanțat din bani europeni, are ca obiectiv depistarea precoce a problemelor de sănătate în cazul femeilor care nu au acces la servciii medicale. Caravana rămâne în Maramureș timp de două luni. Până la sfârșitul anului, va ajunge și în Bihor, Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Sălaj.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult