Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autoritățile ar putea declara epidemie cu virusul West Nile. 12 oameni, morți din cauza înțepăturilor de țănțari

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dacă autoritățile nu fac eforturi să stârpească țânțarii din cauza cărora au murit 12 oameni, ne pândeşte o epidemie cu virusul West Nile, spun cu îngrijorare oficialii din Sănătate.

Aceștia anunță noi măsuri pentru a evita îmbolnăvirea celor care au nevoie de sânge, în această perioadă. Iar în Grecia, unde ajung și foarte mulți români, autoritățile au emis deja o avertizare de călătorie. Așadar, mare atenție dacă v-ați programat concediul în această perioadă.

Attica şi regiunea Peloponnez, frecventate intens de turişti, sunt cele mai afectate regiuni din Grecia de virusul West Nile. Sunt zone renumite pentru plajele lor, în care ajung şi zeci de mii de români. Şi cum perioada concediilor nu s-a încheiat, Ministerul elen al Sănătăţii a atras atenţia asupra riscului de îmbolnăvire. De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să folosească substanţe de protecţie şi îmbrăcăminte care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului.

Situaţia este atât de gravă încât Grecia a emis, prin Ministerul nostru de Externe, inclusiv o avertizare de călătorie, în condiţiile în care până acum în peninsulă 16 oameni au murit din cauza virusului transmis de ţânţari şi 130 s-au îmbolnăvit.

”Numărul de îmbolnăviri este mai mare la ei, în condiţiile în care sunt de două ori mai puţini ca noi, este o ţară unde vin mulţi turişti”, spune Alexandru Rafila, de la Societatea de Microbiologie.

Citește și
tantari
Lupta cu țânțarii care transmit West Nile continuă. Soluția găsită de cercetătorii din Constanța

La noi, 12 romani au murit din cauza infecţiei, iar alţi 117 au avut nevoie de tratament. Şi cum nu sunt semne că situaţia s-ar ameliora, în curând ar putea fi declarată stare de epidemie.

Alexandru Rafila, de la Societatea de Microbiologie: ”Suntem la aproape dublul îmbolnăvirilor faţă de anii trecuţi. Dacă continuăm aşa, vom ajunge şi în această situaţie. Măsurile rămân însă aceleași, diferă doar termenul de epidemie.

Pentru că poţi face mai mult rău decât bine, centrele de transfuzii au luat măsuri de siguranţă. Cei care provin din zone unde numărul de îmbolnăviri este mare vor fi excluşi de la donare, la fel şi cei care au prea multe semne de înţepături de ţânţari. Ei nu mai pot dona cel puţin 28 de zile, 120 în cazul celor depistaţi deja cu virusul West Nile.

S-a ajuns în această situaţie din cauza ploilor abundente, dar şi a măsurilor ineficiente, notează Ministerul Sănătăţii, care recomandă, încă o dată, intensificarea acţiunilor de dezinsecţie.

În Capitală, unde este cel mai mare număr de decese, primăria se apăra spunând că a făcut până acum 10 dezinsecţii, din cele 12 programate în total până în octombrie.

Oficialii au pus la dispoziţie inclusiv un număr de telefon, special pentru cei care cei care vor să reclame zone infestate de ţânţari în Bucureşti: 0800800868.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult