Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Harta centrelor de evaluare Covid 19. Sunt 136 în toată țara

Ministerul Sănătății a publicat, joi, harta centrelor de evaluare Covid 19, dar aceasta nu este completă, ci este în curs de actualizare.

Până joi seara pe harta de pe site-ul Ministerului Sănătălii apar 136 de centre, dintre cele 200, câte sunt în total. 

Iată harta centrelor Covid 19

Intră AICI pentru a vedea centrele deja disponibile

Aceste centre sunt NU pentru testare, ci pentru cei care au fost deja testați pizitiv, aici fiind locul în care pot fi evaluați și pot primi tratament ambulatoriu.

Circuitul pacientului în centrele de evaluare Covid

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a explicat cum trebuie să procedeze o persoană pentru a ajunge la aceste centre. 

„Orice persoană care are o viroză respiratorie – poate că nu este Covid, poate-i gripă, poate-i un rinovirus, deci orice viroză – se duce la medicul de familie, medicul de familie îl evaluează sau îl și testează pentru că avem deja 3500 de medici de familie care fac lucrul acesta sau îl trimit la un coleg medic de familie din apropiere unde face testul […]. Este testat, este consultat și dacă are factori de risc – cel puțini 2 factori risc – dacă medicul constată în urma consultului că ar putea să fie vorba de o formă medie, în urma examenului clinic, îl îndrumă la unul dintre aceste centre. La aceste centre nu pot merge decât cei care au fost diagnosticați pozitiv. Deci nu te testezi acolo.

Citește și
Raceala
Ce trebuie să faci dacă ai simptome de răceală. Recomandările lui Raed Arafat

La centrul de evaluare ești preluat, ți se face în funcție de centru – fie radiografie, fie Computer Tomograf, un set de analize și în urma consultului și acestor investigații, primești tratament antiviral gratuit, apoi mergi la domiciliu și te izolezi, medicul de familie face monitorizare acestui pacient", a declarat Rafila la Europa FM. 

Ministrul a precizat că dacă la centrul de evaluare se constată că forma de boală necesită asistență medicală spitalicească, este internat pacientul în spital.

"Asta nu exclude în niciun fel pacienții care au o formă de boală manifestă, care au deficiență de oxigen care se pot duce direct la unitatea de Primiri Urgențe, fie că sunt testați, fie că nu. Și sunt testați la unitatea de Primiri Urgențe”, a explicat Alexandru Rafila.

Managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Capitală: Centrele de evaluare nu fac testare, sunt pentru pacienţi testaţi pozitiv oficial

Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Capitală a declarat pentru News.ro că mulţi pacienţi vin la unitatea sanitară pentru a se testa pentru COVID-19, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat înfiinţarea centrelor de evaluare.

Spitalul nu este destinat testării, atrage atenţia medicul, aşa cum nu sunt nici centrele de evaluare destinate celor cu forme uşoare şi medii de COVID-19.

În aceste centre de evaluare ajung pacienţi deja confirmaţi oficial pozitiv printr-un test antigen sau PCR. Asta înseamnă că, odată ce pacientul şi-a făcut acasă un test rapid, iar acesta a ieşit pozitiv, trebuie să repete testul fie la medicul de familie, fie la un laborator acreditat, astfel încât rezultatul testului să poată fi introdus în aplicaţia coronaforms şi să fie înregistrat astfel oficial.

Dr. Florescu a explicat şi cine sunt cei care nu au indicaţie pentru a primi tratament antiviral în aceste centre de evaluare. Este vorba despre cei cu vârsta sub 18 ani, femeile însărcinate, mamele care alăptează, pacienţii cu insuficienţă severă renală şi hepatică, dar şi cei care iau anumite tratamente care pot interacţiona cu aceste antivirale.

"Aici ar trebui să vină pacienţi care sunt îndrumaţi de către medicii de familie, pacienţi care au fost testaţi pozitiv, oficial, deci nu acasă, singuri, cu testul, deci confirmaţi în coronaforms de către medicul de familie sau un laborator confirmat pentru a face acest lucru sau DSP. Trebuie confirmaţi ori de pcr ori de antigen conform legislaţiei, dar de către un laborator acreditat care are evidenţa şi introduce datele în baza de date coronaforms, unde fiecare pacient confirmat pozitiv este regăsit cu ajutorul CNP-ului. Aceşti pacienţi sunt îndrumaţi pentru evaluare dacă au factori de risc şi dacă în gândirea medicilor care i-au îndrumat, aceşti pacienţi ar putea beneficia de tratament antiviral", a spus medicul.

Ce facem dacă testul facut acasă iese pozitiv

"Îl sunaţi pe medicul de familie şi îl rugaţi să vă ajute să-l reconfirmaţi, vă spune ce aveţi de făcut, ori vi-l face chiar el, încă unul rapid, ori vă trimite undeva să vi-l faceţi, ori vă spune să chemaţi să vi-l facă acasă, de regulă fiind la debut şi forme uşoare sau medii, fără insuficienţă respiratorie, aceşti pacienţi pot merge să se testeze undeva, nu trebuie neapărat să stea acasă”, a explicat Dr. Florescu.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult