Experienţă traumatizantă pentru familia unui actor din Timişoara, diagnosticat cu Covid-19. „O greşeală de tehnoredactare”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Tânărul a fost diagnosticat cu Covid-19 la începutul lunii, iar ulterior familia şi apropiaţii lui au fost anunţaţi că sunt şi ei infectaţi, deşi testele le-au ieşit negative. Informaţiile contradictorii au venit din două surse: DSP şi ISU. Eroarea a fost în final scuzată de cei de la ISU care spun că au greşit la tehnoredactare.
Raul Bastean, actor la Teatrul Naţional din Timişoara, a făcut un test Covid în urmă cu două săptămâni, la cerere, întrucât dorea să îşi programeze o intervenţie chirurgicală.
A ieşit pozitiv şi a intrat în carantină la domiciliu, alături de părinţii lui, care şi-au făcut, la rândul lor, testul. La fel şi iubita tânărului.
DSP Timiş i-a informat încă de atunci că, din cauza volumului mare de muncă şi de teste efectuate, dacă la trei zile de la recoltare nu primesc nicio veste, înseamnă că testele sunt negative, dar că ei trebuie să rămână în continuare în carantină. Aşa s-a şi întâmplat. În carantină au rămas inclusiv părinţii iubitei actorului, care nu s-au testat. Problema a fost că după o săptămână reprezentanţii ISU Timiş au transmis o informare la primărie că cele şase persoane aflate în carantină sunt pozitive, chiar dacă două dintre ele nici măcar nu fuseseră testate.
Raul Bastean, actor Teatrul Naţional Timişoara: „Mai departe am sunat la DSP, pentru că nu am înţeles eroarea care s-a petrecut. Cei de la primărie nu au mai înţeles, ne-au spus: păi bun, am ştiut că sunteţi negativi, aţi minţit, ce se întâmplă? Uitaţi că asta e lista. Cei de la DSP au spus că din punctul lor de vedere, ei nu înţeleg de ce ISU a trimis această hârtie”. Reporter: „Cum v-a afectat pe voi?” Raul Bastean: „Mai mult decât credeam că o să fie aceste 14 zile, pentru că ieri, de exemplu, mama mea, care este cadru didactic aici, în localitate, a fost cumva arătată cu degetul că ar fi minţit şi testul ar fi pozitiv. S-au schimbat cumva nişte atitudini şi chestia asta ne-a influenţat şi ne-a deranjat foarte tare, mai ales că nu mai ştiam ce să credem. Bunica mea e totuşi în vârstă, cu diverse probleme de sănătate. Plus că părinţii prietenei mele, care nu au fost testaţi, să afle că şi ei sunt pozitivi. Nu ştiam efectiv ce se întâmplă şi ce aveam de făcut”.
DSP Timiş susţine că a comunicat corect datele către ISU Timiş şi către persoanele implicate în acest caz.
ISU Timiş, care trebuie să informeze primăriile despre persoanele confirmate cu Covid-19 sau aflate în carantină, susţine că totul a fost o eroare de... tehnoredactare.
Raul Bastean: „Mi se pare că toate răspunsurile sunt, nu ştiu, sau nu se asumă anumite răspunsuri. Suni la un telefon, ţi se zice ceva. Suni următoarea zi, ţi se spune altceva, tot de la aceeaşi instituţie. Sunt multe momente în care ţi se creează ambiguitate. E bulversant, nu mai ştii ce să crezi şi e un stres continuu să nu mai ştii ce să întâmplă”.
Actorul este asimtomatic şi mai are de stat în carantină încă patru zile.