Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doar bolnavii cu bani din România mai au o șansă la viață. De ce au dispărut medicamentele vitale pentru cei cu boli grave

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mii de medicamente au dispărut din farmacii și doar cei cu bani își permit să le cumpere din străinătate, reclamă pacienții cu boli de inimă, neurologice sau cancer. Situația este critică, însă autoritățile nu reușesc să găsească o soluție.  

Specialiștii de la Banca Mondială le recomandă să schimbe politica de prețuri. 734 de medicamente sunt notificate în aceste moment ca fiind lipsă în farmacii pe site-ul agenției naționale de profil. Din motive comerciale sau din motive de fabricație.

Lipsa medicamentelor este un cumul de mai mulți factori. În primul rând, prețul. Noi plătim cel mai mai mic preț din Europa pentru tot ce înseamnă medicamente și atunci mulți producători ne aduc cantități mici sau deloc.

În același timp, este vorba și de o distribuție inechitabilă la nivelul țărilor europene. Pe listă mai găsim producția - sunt situații în care fabricantul nu reușește să facă față numărului mare de comenzi, dar și aprovizionarea - medicamentele sunt în depozite, dar spitalele sau farmaciile nu le cer la timp.

Se adaugă și comerțul intracomunitar - medicamentele sunt aduse în România, însă nu ajung la pacienții pentru că sunt vândute cu preț mare în străinătate.

Citește și
medicamente generice
Comisia Europeană a publicat lista celor 300 de medicamente vitale. Ce nume interesante apar DOCUMENT

ARPIM: ”Nivelul comerțului intracomunitar este estimat undeva în jurul a 20% din totalul pieței”.

Stocurile nejustificate de tratamente în anumite sezoane duc de asemenea la apariția problemelor. În categoria antitermicelor de uz pediatric, de exemplu, într-o perioadă de mai puțin de o lună s-au achiziționat cantități mai mari decât necesarul pe jumătate de an, spun specialiștii.

Noile prețuri vor fi stabilite abia la anul

Comisia Europeană a făcut o listă de 200 de medicamente critice care nu ar trebui să lipsească din nicio țară europeană.

Lista va fi adaptată de fiecare stat, în funcție de nevoi, până la finalul anului. În plus, producătorii trebuie să anunțe din timp atunci când apar probleme de fabricație.

Răzvan Prisada, președinte ANMDM: ”Lucrurile trebuie privite pe clase de medicamente, pe criticitatea fiecărei clase, avem sau nu alternativă terapeutică, avem sau nu producători internă o soluție ar fi încurajarea producției interne de medicamente”.

Pentru a stabili o politică realistă a prețurilor, România lucrează cu specialiști de la Banca Mondială, iar noile tarife ar trebui să se aplice de anul viitor.

Între timp, pacienții care au nevoie de tratamente le cumpără uneori de peste hotare. Dar costă foarte mult.

Radu Gănescu, COPAC pacienți: ”Nu este o soluție pentru cei are nu au posibilități financiare, d-asta trebuie să se găsească la noi, să fie ramburasate și să se poată lua pe prescripție”.

În anumite condiții, pacienții pot cer decontarea tratamentelor de la statul român chiar dacă ele au fost cumpărate din străinătate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult