Modifica setarile cookie
Toate categoriile

De ce ți se zbate ochiul? Cauzele spasmelor oculare și când trebuie să mergi la doctor

Spasmul ocular sau blefarospasmul este o mișcare involuntară care se repetă la fiecare câteva secunde pentru un minut sau două și afectează de obicei mușchii ambilor ochi. Multe persoane au asemenea episoade în anumite momente din viață.  

Cauzele includ oboseala, stresul și cafeina. Aceasta este forma minoră de contracție, este nedureroasă și inofensivă și, de obicei, trece de la sine, explică MedLife.

În unele cazuri spasmele oculare nu sunt doar o problemă temporara. Unii oameni au spasme care apar frecvent pe parcursul zilei.

Simptomele reapar la câteva zile, săptămâni sau chiar luni și pot influența calitatea vieții.

Există și o formă mai gravă, mai puțin frecventă, care devine cronică- nu mai poți tine ochii deschiși și afectează vederea.

Uneori, spasmele oculare pot fi un semn ale unor afecțiuni oculare:

Citește și
lipici
Și-a turnat lipici în ochi, în loc de picături. Cum a scăpat însă de o nenorocire

- blefarita (inflamația pleoapelor); - uscarea ochilor; - sensibilitate la lumină.

Foarte rar, pot fi un semn al unei tulburări nervoase sau afecțiuni a creierului:

- Distonie - Parkinson - Sindromul Tourette.

Sunt trei tipuri de spasme oculare

Spasmele oculare pot fi un efect secundar al unor medicamente utilizate în tratamentul psohozei și epilepsiei.

Tipuri de spasme oculare:

- Minore - Blefarospasmul esențial benign - Spasmul hemifacial.

Spasmele minore sunt adesea asociate cu factori care țin de stilul de viață: oboseala, stresul, lipsa de somn, consumul de alcool, tutun sau cafeina.

Uneori, cauzele nu pot fi identificate, însă în aproape toate cazurile spasmul este nedureros și inofensiv.

Blefarospasmul esențial benign este rar, apare în a doua parte a vieții și se agravează treptat.

Este de două ori mai frecvent la femei decât la bărbați. De obicei, începe cu iritarea ochilor și clipire excesivă, care pot fi declanșate de oboseala, stres sau factori iritanți (vânt, poluare, lumina puternică).

Pe măsură ce se agravează, poate duce la o sensibilitate crescută la lumină, vedere încețoșată și spasme faciale. În cazurile severe, spasmele sunt atât de intense, încât pleoapele rămân închise până la câteva ore.

Cercetătorii cred că aceasta condiție poate rezulta dintr-o combinație de factori de mediu și genetici.

Spasmul hemifacial este destul de rar și implică mai mult decât mușchii pleoapelor. Acesta implică și mușchii din jurul gurii și afectează de obicei doar o parte a feței.

Ar trebui să consultați medicul dacă:

- Spasmele persistă pentru mai mult de o săptămână. - Spasmele duc la închiderea completă a pleoapelor. - Spasmele implică alți mușchi faciali. - Ochiul este roșu, umflat și are secreții. - Pleoapa superioară cade.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult