Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dăncilă, despre şeful CNAS: "Dacă nu-şi va prezenta demisia, îl demit"

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că îl va demite marţi pe preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu-şi va de demisia.

Dăncilă a precizat că a trimis Corpul de control la CNAS.

"Azi am trimis Corpul de control al primului-ministru la CNAS. După cum ştiţi, am cerut demisia domnului Vulcănescu. Mâine, dacă dânsul nu-şi va prezenta demisia, îl demit şi am cerut o propunere ministrului Sănătăţii, pentru că am văzut că în spaţiul public a apărut ideea că nu ştiu cine face propunerea. Nominalizarea pentru preşedintele CNAS o face ministrul Sănătăţii. Casa Asigurărilor de Sănătate se află în subordinea primului-ministru. Deci mâine voi cere o nouă nominalizare şi dacă preşedintele Casei Asigurărilor de Sănătate nu-şi dă demisia, mâine îl voi demite", a afirmat Dăncilă, la Antena 3.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi la Drobeta-Turnu Severin că i-a cerut ministrului Sănătăţii să-i demită pe directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru defecţiunea din sistemul informatic al Casei şi pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru declaraţiile făcute.

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat în aceeaşi zi, pentru AGERPRES, că nu a luat în calcul demisia la acest moment. "Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie", a spus Vulcănescu.

Citește și
sorina pintea
Acuzații grave lansate de ministrul Sănătății cu privire la CNAS. Va sesiza DNA

Purtătorul de cuvânt la CNAS, Daniel Osmanovici, declarase miercuri, într-un interviu la un post de radio pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS, că "oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult