O femeie acuză că a fost diagnosticată greșit de medici din Slatina. Ce a aflat în Spania
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit ei, doctorii i-ar fi spus că a recidivat boala şi i-au recomandat radioterapie şi chimioterapie. Pacienta a plecat însă la un control în Spania, unde a aflat cu totul altceva, iar acum îşi caută dreptatea în instanţă.
În 1999, femeia a aflat că are cancer, iar medicii i-au extirpat un sân. Până în 2014, n-a mai avut nicio problemă de sănătate după care a început să simtă dureri mari la umăr şi a fost la un control. Un oncolog de la Spitalul din Slatina i-ar fi spus atunci că boala a recidivat şi a trimis-o în Capitală pentru investigaţii amănunţite. Deşi doctorii de aici au asigurat-o că nu s-a întâmplat asta, pacienta a mers şi la Craiova unde i s-a recomandat să facă radioterapie şi chimioterapie.
Silvia Grădinaru: "După toate aceste ședințe, mâna începuse să nu mai am control pe ea, o găseam noaptea sub mine, i-am explicat și medicului ce dureri am început să am pe ea și mi-a zis că sunt reacțiile capsoterului."
Cristina Vodiță, medic radiolog Spitalul Slatina: "Îmi pare rău că a avut reacții adverse la tratament, dumneaei a fost înștiințată că se pot întâmpla și astfel de reacții adverse, din păcate a fost una dintre persoanele la care s-au produs aceste reacții."
Pentru că nu îşi mai simţea braţul, femeia a decis să meargă la un control în Spania. Specialiştii de acolo i-au contrazis pe români şi i-au dat calmante care i-au curmat durerea.
Silvia Grădinaru: "Şocul meu a fost mare când am ajuns în Spania și mi s-a spus că nu e recidivă, m-a întrebat medicul din Spania oncolog - medicul din România, oncolog a fost mulțumit cu un simplu TAC, un simplu tomograf să pună un diagnostic oncologic."
Spaniolii i-au cerut să înceteze imediat radioterapia şi chimioterapia, care au declanşat o necroză la umăr.
Mihaela Boștină, medic oncolog Spitalul Slatina: "Poliţia ne-a chemat să dăm declarații, am expus faptele noastre, cum a fost bilanțul, fiecare medic pentru că suntem 3 medici, nu sunt doar eu implicată. Eu zic că nu am ce să îmi reproșez în acest caz."
Radioterapeutul din Craiova nu a fost găsit pentru a formula un punct de vedere. Cert este că femeia i-a dat în judecată pe medicii români, cărora le cere daune morale de 150.000 de euro, iar un dosar cu acuzaţii de vătămare corporală şi neglijenţă în serviciu este în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!