Copii cu afecțiuni cardiace grave operați la Sibiu, gratuit, de specialiști din țară și străinătate
Your browser doesn't support HTML5 video.
La Sibiu, în fiecare an, o echipă de medici din România, Marea Britanie şi Suedia fac gratuit o serie de intervenţii chirurgicale, pentru a oferi şansa unei vieţi normale copiilor care nu pot fi vindecaţi de sistemul public de sănătate. Toţi aceşti doctori spun că ar trebui să avem în ţara mai multe centre de chirurgie cardiologică pediatrică.
Denisa are 8 ani şi vine din Râmnicu Vâlcea. În urmă cu 2 ani şi jumătate, mama fetiţei a observat că oboseşte foarte repede. Medicii i-au spus că problema nu este gravă, până ce femeia a aflat că, de fapt, copila are nevoie de o operaţie.
Claudia Popa, mama Denisei: "Nu se spune nimic, asta e lupta noastră, a mamelor. La Vâlcea am fost cu ea la ecograf, mi-au spus că nu ştiu să-l citească, nu sunt specialişti."
Denisa şi încă alţi 9 copii cu vârste cuprise între câteva luni şi 14 ani au fost operaţi zilele trecute, cu ajutorul unei fundaţii din Sibiu. Fiecare intervenţie a costat în jur de 7.000 de euro, bani proveniţi din donaţii.
Cătălina Costache, director fundaţie: ”Sunt decontate mai puţin de 500 de operaţii pe an în sistemul de stat şi e nevoie de cel puţin 2000. Doar un copil din 4 beneficiază, iar ceilalți, în funcţie de noroc şi relaţii, găsesc sau nu o soluţie pe alături."
Dr. Victor Costache: "În loc să plătim sume aberante la tratamente în străinătate, am putea folosi aceste sume pentru dezvoltarea medicinei româneşti. Casa de asigurări preferă să plătească 30.000 de euro ca să tratăm un caz în străinătate."
Medicii britanici şi suedezi au venit să facă aceste operaţii la Sibiu în timpul lor liber, unii şi-au luat chiar concediu în acest scop.
Dr. Robin Martin, chirurg cardiolog: "Avem o poveste de succes în UK, unde 90 la sută din copiii trataţi ajung cu bine la vârsta adultă. în România nu ştim care sunt cifrele dar dacă nu ajung să facă tratament, nu supravieţuiesc."
Operaţiile care i-ar putea ajuta pe copii să ducă o viaţă normală se fac uneori prea târziu, căci mulţi dintre pacienţi stau cu săli pe listele de aşteptare.