Cercetătorii polonezi au descoperit o genă care dublează riscul de a dezvolta o formă gravă de COVID-19
Cercetătorii speră astfel că prin identificarea celor expuşi unui risc crescut îi va încuraja pe aceştia să se vaccineze şi le va oferi acces la mai multe opţiuni de tratament intensiv în caz de infectare, relatează joi Reuters, citată de Agerpres.
"După mai bine de un an şi jumătate de muncă, a fost posibil să identificăm o genă responsabilă pentru o predispoziţie de a dezvolta o formă gravă de COVID-19", a declarat ministrul polonez al Sănătăţii, Adam Niedzielski.
"Aceasta înseamnă că în viitor vom putea...să identificăm persoanele cu o predispoziţie de a face o formă gravă de COVID-19", a mai spus el.
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Bialystok au constatat că gena este al patrulea cel mai important factor în determinarea gravităţii formei de COVID-19 dezvoltate, după factori precum vârstă, greutate şi sex.
Gena este prezentă la aproximativ 14% din populaţia poloneză, comparativ cu 8-9% din populaţia Europei şi 27% din cea a Indiei, a spus Marcin Moniuszko, profesorul responsabil cu proiectul de cercetare.
Alte studii au arătat, de asemenea, importanţa factorilor genetici în modul în care se dezvoltă boala la o persoană cu COVID-19.
În noiembrie, oamenii de ştiinţă britanici au anunţat că au identificat o versiune a unei gene care ar putea fi asociată cu dublarea riscului de insuficienţă pulmonară din cauza COVID-19.
Sursa: Agerpres
Etichete: Polonia , coronavirus , cercetatori , gena
Dată publicare: 13-01-2022 16:16