Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cercetătorii au decoperit o metodă prin care pot fi tratate toate tipurile de cancer

O parte nou descoperită din sistemul imunitar uman ar putea trata toate tipurile de cancer, spun oamenii de ştiinţă.

 

O echipă de la Universitatea Cardiff a descoperit, prin teste de laborator, o metodă de a anihila cancerul de prostată, sân şi plămâni, între altele, potrivit News.ro.

Descoperirea lor, publicată în Nature Immunology, nu a fost testată pe pacienţi, însă cercetătorii spun că are „un potenţial uriaş”.

Sistemul imunitar este forma de apărare naturală a organismului uman împotriva infecţiilor, dar atacă şi celulele canceroase.

Oamenii de ştiinţă au căutat moduri „neconvenţionale” şi nedescoperite până în prezent în care sistemul imunitar atacă tumorile.

Citește și
John
Momentul emoționat în care un copil se întoarce la școală, după 3 ani de lupte cu cancerul
Ce este celula T

 

Ei au găsit o celulă T în sânge. Aceasta este o celulă imună care poate scana corpul pentru a determina dacă există o ameninţare ce trebuie eliminată. Diferenţa este că această celulă poate ataca un spectru larg de cancere.

„Există, astfel, şansa de a trata orice pacient”, a declarat profesorul Andrew Sewell pentru BBC.

„Înainte, nimeni nu credea că asta poate fi posibil. Sporeşte şansele pentru un tratament împotriva tuturor cancerelor. Un singur tip de celulă T care poate fi capabilă să distrugă multe tipuri de cancere”, a adăugat acesta.

Celulele T au „receptori” care le permit „să vadă” la nivel chimic. Este foarte important că ele lasă ţesuturile normale neatinse.

Receptorul acestei celule T interacţionează cu molecula MR1, care se află pe suprafaţa fiecărei celule din corpul uman. Este crezut că MR1 marchează sistemului imunitar metabolismul denaturat din celula canceroasă.

„Suntem primii care descriu o celulă T care găseşte MR1 în celulele canceroase. Asta nu a mai fost făcut până acum”, a spus cercetătorul Garry Dolton.

Tratamente pentru cancer cu celule T există deja, iar dezvoltarea imunoterapiei a cunoscut una dintre cele mai importante avansări în domeniu.

Cercetătorii spun că receptorul acestei celule T ar putea duce la un tratament universal al cancerului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult