Care este starea de sănătate a lui Rică Răducanu și a soției sale, infectați cu Sars-CoV-2
Your browser doesn't support HTML5 video.
În aceeași unitate medicală se află, în stare mai gravă, și soția lui, depistată, la rândul său, pozitiv.
Soţia lui Rică Răducanu s-a internat prima la Spitalul Victor Babeş, acum şase zile zile, şi a dezvoltat o formă severă a bolii. Ea se află internată în secţia de terapie intensivă şi e conectată la aparatul de oxigen, iar joi a fost supusă unui examen tomograf.
Rică Răducanu: „Ea avea frisoane, nu avea somn. I-am făcut masaj şi cred că atunci am luat şi eu. A făcut un tomograf, să vedem ce va fi”.
Fostul fotbalist se află internat într-un salon cu două paturi şi primeşte tratament pentru forma uşoară a bolii. Comunică cu soţia prin telefon şi aşteaptă ziua în care se vor externa.
Rică Răducanu: „Mi-e şi frică să o sun, că nu răspunde. Ea e mai rău, cum am zis. Oamenii ăştia umblă pe aici, se agita. Îmi lipseşte lumea, că eu sunt om de lume”.
În vârstă de 74 de ani, Necula Răducanu, cunoscut sub numele de Rică Răducanu, a făcut parte din echipa care cucerea primul titlu din istoria clubului Rapid, în 1967.