Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Campania de vaccinare în România. Cel mai mare transport de seruri a sosit luni în țară

Your browser doesn't support HTML5 video.

România a primit până acum peste 900 de mii de doze de ser împotriva Covid-19, incluzând nouă tranșă Pfizer, livrata luni dimineaţa.

Este cel mai mare transport de până acum: aproape 164 de mii de vaccinuri. Practic, cei doi furnizori sunt la zi cu termenele şi cantităţile promise, ceea ce nu se întâmplă, însă, şi în planificarea internă.

Deşi luni ar fi trebuit să înceapă şi vaccinarea cu seruri Moderna, momentul a fost amânat cu trei zile, fără explicaţii. Experţii spun să nu lăsăm garda jos nici după ce ne imunizăm. Au fost confirmate încă două cazuri de infectare cu tulpina britanică, mult mai contagioasă.

În România au fost administrate, în cinci săptămâni, peste 700 de mii de doze de vaccin împotriva Covid. Luni, în toată lumea a fost depăşit pragul de 100 de milioane de imunizări. Suntem, însă, într-o continuă cursa cu un inamic capabil să „înveţe”, pe măsură ce infectează noi gazde. Încă doi români au fost depistaţi cu coronavirus - tulpina britanică, mai contagioasă decât cea iniţială.

De fapt, trebuie să folosim corect toate armele împotriva Covid: distanţarea, igiena, masca şi imunizarea, fără să ne credem de neatins. Şefa DSP Dolj a fost confirmată cu coronavirus, la trei zile după ce a primit a doua doză de vaccin.

Citește și
AstraZeneca
Vaccinul de la AstraZeneca nu li se va administra vârstnicilor în Polonia

Ştefan Popescu, reprezentant DSP Dolj: „Această confirmare a avut loc în data de 29, fiind vorba de o formă uşoară de boală. De menţionat faptul că colegii făcuseră şi cea de a 2-a doză de vaccin pe data de 26. Starea de sănătate este bună, sunt izolaţi la domiciliu”. ​

Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara: „Probabil între vaccinări, pacientul respectiv s-a infectat şi era în incubare, iar după vaccin a fost depistat pozitiv”.

Vaccinul Pfizer îi protejează pe 95% dintre cei imunizaţi. Cel produs de Moderna, pe 94,1 la sută dintre subiecţi. Aşadar, rămâne un risc de îmbolnăvire de 5-6 la sută, infim faţă de 100%, al celor nevaccinaţi. Dar asta presupune în primul rând să ai ambele doze făcute şi să treacă măcar 10 zile după rapel. Studiul „real life” al Instutului Maccabi din Israel, primul din lume făcut pe o cohortă imensă de jumătate de milion de persoane vaccinate în ampla campanie naţională, arată că după administrarea primei doze oamenii erau protejaţi în proporţie de 50%. ​ Studiul continuă şi după rapel, comparând cu datele studiilor clinice, care au fost controlate. Pentru a vedea, în viaţa reală, inclusiv câţi subiecţi se mai îmbolnăvesc şi cu ce tulpini.

Cătălin Tucureanu, cercetător: „Este foarte importantă monitorizarea acestor tulpini la persoane vaccinate, deci această iniţiativă este foarte bună şi este de dorit. Avem nişte date de laborator foarte bune pe răspunsul în anticorpi al persoanelor care au fost vaccinate. În continuare vorbim de un răspuns eficient împotriva acestui virus”.

Ștefan Dascălu, imunolog, cercetător la Oxford: „Relaxarea şi măsurile de sănătate publică trebuie gândite foarte atent şi adaptate astfel încât să anticipeze situaţia îngrijorătoare din teren. Să anticipeze această răspândire accelerată a noii tulpini”.

Săptămâna viitoare, Pfizer va livra încă 164 de mii de doze, însă în principiu până în martie platforma de vaccinare nu va primi noi programări decât de la persoane de peste 65 de ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult