Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CAMERA ASCUNSĂ. Cum se transformă un spital din România înainte de vizita ministrului

Your browser doesn't support HTML5 video.

''E o vizită oficială, nu puteţi intra acum'' - acesta a fost mesajul cu care au fost întâmpinaţi cei care au venit sâmbătă dimineaţă să-şi viziteze rudele internate în Spitalul Judeţean Giurgiu.

La vestea că soseşte Sorina Pintea în inspecţie, conducerea a transformat unitatea sanitară într-o fortăreaţă. Ce-i drept, n-ar fi rău să se respecte programul de vizită, însă nu doar atunci când ministrul este în zonă. Pe de altă parte, spitalul are nevoie de renovări, aparatură şi mai ales de personal medical.

Reportaj de Liliana Curea, cu CAMERA ASCUNSĂ  

Mama unei paciente: ”Sunt aici la uşă şi nu mă lasă gardienii să intru.”

Această femeie a aflat, la telefon, că mama ei, internată la Cardiologie, nu se simte bine şi a venit într-un suflet la spital. Doar că managerul ar fi dat ordin să nu intre nimeni în spital până când nu se termină vizita ministrului Sănătăţii. Aşa că a fost trimisă de la o uşă la alta.

Mama unei paciente: ”M-a sunat de sus de la Cardiologie şi nu mă lasă gardienii să intru.. Te ia numai în bătaie de joc când vii.”

Citește și
Sorina Pintea
Ministrul Sorina Pintea: Anul acesta vom investi masiv în unităţile sanitare

Aşadar, ordinele au fost clare.

Paznic: ''După ora 13, vă rog frumos, vine ministra acum. Nu îl externează nimeni acum. Ascultăm şi noi ordinele doamnei manager.”

Programul de vizită este după ora prânzului, transmiteau angajaţii firmei de pază. Restricţiile au durat însă cât a fost ministrul Sănătăţii în vizită. După aceea rudele pacienţilor au intrat cum au vrut la vizită.

Doamna manager susţine că nu ştie despre toată această situaţie.

Mihaela Rață, managerul Spitalului Judeţean Giurgiu: ”Am să verific lucrul acesta. Am să verific.” Reporter: ”De ce se respectă regulile doar atunci când vine doamna ministru în vizită sau când vine un oficial în vizită?” Sorina Pintea, ministrul Sănătății: ”Ar trebui să li se spună că ”știți, doamna ministru va trebui să vină într-o vizită inopinată”, să fiu bau-bau în fiecare zi. Unii au tendința să exagereze.”

Şi curăţenie s-a făcut pe îndelete pentru vizita de la Bucureşti. Iar la intrarea în fiecare secţie s-au pus botoşi şi halate de unică folosinţă. Lucru rar întâlnit, spun apropiaţi ai spitalului.

Unitatea sanitară a primit un computer tomograf nou, însă mai are nevoie de aparatură în multe secţii. Ministrul Sănătăţii spune că deja s-au alocat bani şi pentru alte echipamente.

Problema personalului este însă greu de rezolvat: prea puţini medici îşi doresc să lucreze într-un spital mic din provincie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult