Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Boala de plămâni de care suferă opt români din 100. Care e principalul factor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Respirați cu dificultate, tușiti și obosiți repede? Mergeți imediat la un medic pneumolog. Opt români din 100 au o boală cronică de plămâni, iar principalul factor îl reprezintă fumatul.

Doctorii spun că în cele mai multe cazuri, boala este depistată târziu, iar consecințele pot fi devastatoare. Insuficiență respiratorie duce la o lungă agonie pe patul de spital sau chiar la deces.

În urmă cu 23 de ani, Ion Badea a fost diagnosticat cu bronhopneumopatie obstructiva cronică. A fost operat, însă va trebui să ia toată viață un tratament pentru a ține boala sub control.

Ion Badea, pacient: „Tușeam și oboseam și am pus pe seama tutunului, fumam cam 15 țigări pe zi''.

Statisticile arată că 82% dintre români au probleme respiratorii, iar la 10% este vorba de Bronhopneumopatie obstructivă cronică, pe scurt, BPOC. Adică o boală care afectează atât bronhiile cât și plămâni și care nu se vindecă.

Citește și
operatie, medic
Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat 30 de ani. „Încă mai ai curajul să fumezi?”

Nu se întâlnește la copii și nu este transmisibilă. Cele mai multe persoane care suferă de această maladie sunt sau au fost fumători.

Poluarea este un alt factor important care duce la apariția acestei boli.

Prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie: „Atenție la poluarea intradomiciliară: gândiți-vă la gospodăriile de la țară unde femeile se încălzesc și gătesc cu combustibil fosil. Sobele scot fum, lemnul umed, cocenii, tot felul de lucruri pe care le pun în sobe sau pe sobe''

Opt români din 100 au această boală, iar doctorii atrag atenția că apare tot mai des la tineri după vârstă de 30-35 de ani. Analiza prin care se depistează se numește spirometrie, dar diagnosticul poate fi pus doar de medicul specialist pneumolog.

Din păcate, doar doi din cinci pacienți păstrează legătura cu doctorul, iar trei din 20 fac tratament după ureche, fără să meargă la un consult.

Prof. dr. Florin Mihaltan, președintele Secțiunii de Somnologie a Societății Române de Pneumologie: „Depistată târziu generează o insuficiență respiratorie severă. Trenează în secții de terapie intensivă”

Ca să nu va îmbolnăviți, renunțați la fumat, mergeți de două ori pe an la control, stați departe de sursele de fum, faceți mișcare și mâncați sănătos.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult