Aparatură de ultimă generație, la Spitalul de Copii din Timişoara. Medicii au fost pregătiți în străinătate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Instituția a primit ca donaţie un robot de 3 milioane de dolari, prin care medicii vor putea opera cu o precizie mult mai mare. Pentru a-l manevra, doctorii au făcut şi stagii de pregătire în străinătate.
Aparatura a fost donată de o fundaţie din Elveţia Spitalului de Copii "Louis Turcanu" şi Universităţii de Medicină din Timişoara. Acest robot poate fi folosit la majoritatea intervențiilor şi poate fi controlat de medici din sala de operaţie, dar chiar şi de la câteva mii de kilometri distanţă.
Tehnologia este unică în spitalele de copiii din Estul Europei. În prezent, este folosită doar în clinicile de stat cu renume sau în cele private, cu tarife extrem de mari. Pentru a o putea folosi, medicii au făcut stagii de pregătire în Israel.
"Avantajele: este o chirurgie minim invazivă, asta înseamnă mai puţină traumă pe copil, recuperare mai repede, înseamnă suferinţă mai mică din partea copilului. Avantajele sunt legate de vizibilitatea îmbunătăţită, de eliminarea factorului uman: tremurul mâinilor, mişcările accidentale. Instrumentele ne oferă un grad de libertate într-un spaţiu foarte mic de lucru", a explicat Vlad David, medic chirurg.
Primele intervenţii chirurgicale cu robotul chirurgical se vor face în luna februarie.