Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A doua etapă de vaccinare anti-Covid începe azi. Care sunt categoriile de persoane care se pot imuniza

Your browser doesn't support HTML5 video.

Programările propriu-zise pentru a doua etapă pot fi făcute pe platforma Guvernului, dar după ora 15.00! Urmând ca luni, 18 ianuarie, să fie de fapt prima zi de vaccinare pentru categoriile vizate în acest pas al campaniei.

Totuși pe alocuri prin țară au fost imunizați mai mulți vârstnici.

În Galați, etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19 a început cu bătrânii dintr-un azil al Primăriei.

Liliana Iordachescu, purtător de cuvânt al DSP Galaţi: "Aici există echipe mobile, un medic, câte trei asistenţi şi un registrator medical. Aici sunt 62 de beneficiari care toţi şi-au dat acordul, dar în urma evaluării clinice a medicului se va decide câţi pot fi vaccinaţi pentru că pot exista situaţii care contraindică vaccinarea."

Vârstnicii internaţi vor fi supuşi unui control medical complet înainte.

Citește și
babuta vaccin
O femeie de 101 ani, supravieţuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva maladiei COVID-19

În luna aprilie a anului trecut, chiar în centrul Sf. Spiridon s-a declanșat un veritabil focar. 16 oameni au murit aici.

Petrică Pațilea, purtător de cuvânt al Primăriei Galaţi: "Beneficiarii de la căminul pentru persoane vârstnice Sf. Spiridon au avut de suferit încă de la începutul pandemiei. Azi nu putem decât să fim foarte bucuroşi pentru că avem această posibilitate de a oferi părinţilor şi bunicilor noştri cea mai bună protecţie în fata virusului, vaccinul".

Și în Cluj-Napoca, primii vaccinați în această etapă au fost tot vârstnicii dintr-un centru.

Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj: ”Vor fi deschise 10 centre de vaccinare cu 12 fluxuri pentru etapa a doua, în funcţie de cantitatea de vacinuri şi de programări putem deschide până la 30 de centre pe care le avem deja pregătite”.

Rodica Pintea, asistentă: ”Am ales să ne vaccinăm ca să ne imunizăm. Imunitatea înseamnă viaţă, ne este dor de viaţa dinainte, ne este dor de îmbrăţişările cu membrii familiei, ne este dor de realitate, să revenim la normal”.

Nicoleta Molnar, Director DGASPC: ”Toţi rezidenţii noștri au fost văzuţi de medicii specialişti şi le-a fost recomandat sau nu dacă să fie vaccinaţi în acest moment”.

Totuși, vorbim despre mici excepții de la planul autorităților.

Flavius Cioca, director al DSP Timiş: "Vaccinarea efectivă va începe pentru persoanele care sunt incluse în etapa a doua, de luni dimineaţă data de 18 la ora 8. Pentru că aşa este fezabil din punct de vedere al programării. Gândiţi-vă că dacă începea programarea la ora 15 şi vaccinarea la 16 noi nu ştiam câte doze de vaccin are nevoie accel centru de vaccinare. Avem, totuşi, nevoie de o etapă de planificare a resurselor alocate".

Horea Timiş, director al DSP Arad: ”De astăzi începe înscrierea pe platformă, ca în judeţul Arad sunt 6 centre de vaccinare, vaccinarea efectivă de luni”.

În Judeţul Arad au fost gândite iniţial 26 de centre, însă numărul lor a fost redus, pentru că sunt prea puţine doze de vaccin. Există, totuși, o soluție de rezervă, care prevede reactivarea unor astfel de puncte, din martie, dacă va crește ritmul imunizării.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult