Drama prin care trec pacienții cu cancer. Tată: „E groaznic când nu ai medicamente”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cele mai multe sunt folosite în oncologie, iar în acest moment stocurile sunt aproape de final. Uneori pacienții sunt nevoiți să le cumpere din străinătate la prețuri mult mai mari, pentru că fără ele ar putea muri. Măsura va fi reglementată printr-un ordin al ministrului Sănătății pus astăzi în dezbatere publică.
Atunci când lipsește un citostatic, schema de tratament este incompletă, iar boală poate avansa rapid. Cu lacrimi în ochi Petru povestește cum viață băiatului sau în vârstă de 8 ani a depins de citostatice.
Petru Hritcu, tatăl copilului: „E groaznic când nu ai medicamente. Te zbați să faci rost de ele, nu știi dacă le obții. E foarte greu. Necesitatea medicamentelor e vitală.''
Pe lângă diagnosticul cumplit, de multe ori, pacienții cu cancer mai primesc o lovitură: doctorii le spun că nu au medicamentele necesare.
Daniela Stanciu, pacient: „În tratamentul de chimioterapie ne-au spus la un moment dat că un mai au un citostatic și ne-au pus să îl căutăm noi. Am căutat în toată țară, la toate farmaciile. L-am găsit în Bulgaria.”
Reporter: „Ce faceți când vă lipsesc citostaticele?”
Dr. Scurtu, oncolog Marie Curie: „Cerem ajutor și suntem ajutați. Sunt și părinți care și-au cumpărat medicamente.''
În ultimele săptămâni, au fost emise 12 autorizații de nevoi speciale pentru medicamente oncologice. Raportările de stocuri arată că dacă nu se vor lua măsuri urgențe, în 2 luni, 47 de citostatice vor dispărea din România. Iar până la sfârșitul anului, 60.
Pentru a preveni acest lucru, ministrul Sănătății a pus în dezbatere publică un ordin prin care este suspendată pentru 6 luni distribuția în afara țării a 125 de citostatice și 47 de imunosupresoare, tratamente vitale pentru pacienții cu cancer și pentru cei care au fost transplantați.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății: „Nu putem să stăm să ne uităm cum pacienții sunt lipsiți de aceste medicamente și sunt trimiși în străinătate să le cumpere la un preț dublu sau triplu. Distribuitorii și furnizorii lor au obligația publică de a asigura cu prioritate nevoile pacienților interni.''
În România, lipsa tratamentelor este cauzată în primul rând de faptul că țara noastră cumpără medicamente la cel mai mic preț din Uniunea Europeană.
În 2016 a fost introdusă obligația de serviciu public, adică, printr-un ordin de ministru, firmele distribuitoare erau obligate să asigure în primul rând stocurile de medicamente necesare bolnavilor de aici.
Tot atunci a fost introdusă și lista medicamentelor esențiale, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății,adică acele medicamente pe care orice țară este obligată să le asigure pacienților.
În 2017 s-a renunțat la această listă, iar prețul tratamentelor ieftine a scăzut și mai mult. Prin urmare, distribuitorii nu sunt interesați să își vândă marfa în România, ci în țările în care fac profit mai mare.
Odată ce ordinul de ministru va intra în vigoare, probabil până la sfârșitul lunii, distribuitorii nu vor mai avea voie să vândă în străinătate cele 172 de medicamente până la 31 martie 2020.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: pacienti , medicamente , oncologie , stocuri
Dată publicare: 13-09-2019 18:59