Modifica setarile cookie
Toate categoriile

1 din 3 copii trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate. Boala este asociată cu 80% din cazurile de diabet de tip 2

1% din populația lumii, afectată de hipertiroidism, 5 din 100 de noduli tiroidieni sunt canceroși, iar peste 50.000 de cazuri noi de cancer tiroidian sunt diagnosticate în fiecare an în Europa, în principal la femei tinere.

„Sănătatea femeii în perioada de adolescență și menopauză” a fost una dintre principalele teme de discuție a specialiștilor din sănătate, cu ocazia lansării ENDO Pacienți - Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine - prima organizație din România dedicată bolnavilor cu afecțiuni ale sistemului endocrin. Adriana Turea, preşedintele ENDO Pacienţi: „În cazul meu, glanda afectată este tiroida. În jurul vârstei de 19 ani am aflat că am doi noduli pe tiroidă, nu era nevoie de tratament, însă erau necesare controale periodice, la care nu am fost. Mă simţeam bine. După aproximativ 30 de ani, la nivelul gâtului a început să se vadă o gâlmă. Am mai stat să mă întreb unde să merg, până m-am hotărât să merg la Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon”. Au urmat aproximativ 6 luni de controale periodice, după care am fost operată. A fost scoasă toată tiroida pentru că medicii au găsit mai mulţi noduli decât se vedeau la ecografie, unii fiind pe spatele tiroidei. Iar la biopsie s-a descoperit şi un microcarcinom. Am avut şi noroc pentru că era atât de mic încât nu a fost nevoie de tratament cu iod radioactiv. Important este să ne facem controalele periodice şi fim atenţi la ce ne spun medicii. Principala nevoie a pacienţilor endocrini este să fie trataţi într-o echipă multidisciplinară şi să înţeleagă ce se întâmplă în organismul lor atunci când o glandă endocrină nu mai funcţionează aşa cum a fost programată de la natură. Pentru o mai bună informare a pacienţilor endocrini vom organiza evenimente, webinarii şi grupuri de suport, la care să participe şi medici empatici cu suferinţa bolnavilor. În acelaşi timp, vom organiza seminarii şi conferinţe/evenimente de presă, care să aibă drept subiect nevoile, informarea şi drepturile pacienţilor” . 6 din 10 adulți și 1 din 3 copii trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate, iar obezitatea este asociată cu 80% din cazurile de diabet de tip 2. Încă de la lansare, ENDO Pacienți și-a propus să readucă în atenția publicului larg un alt subiect extrem de important: obezitatea, văzută ca o boală cronică, dar și un factor important de risc pentru diabet și bolile cardiovasculare.

6 din 10 adulți și 1 din 3 copii trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate, iar obezitatea este asociată cu 80% din cazurile de diabet de tip 2. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog, președintele Colegiului Medicilor București și prorector UMF „Carol Davila”: „Avem cam 4 milioane de persoane în România cu obezitate. Din păcate, către anul 2035, de la 21-22% prevalența va ajunge la 35% și poate cel mai alarmant este creșterea incidenței anuale în ceea ce privește copiii și mai ales cei de sex masculin. Și cel puțin la obezitate, suntem într-adevăr, pe primele locuri în Europa. Ca orice boală cronică, ea vine cu complicații și dacă ar fi să le clasificăm, acestea ar fi, poate cele mai grave: cele metabolice, din sferă cardiovasculară, hipertensiunea, dislipidemia, riscul de trombembolism pulmonar, riscul de insuficiență cardiacă sau de accident vascular cerebral. Dacă vorbim strict de metabolism, nu putem să nu aducem în discuție riscul de prediabet sau de diabet zaharat tip doi, cu precădere sau riscul de gută, sau riscul de boală hepatică cronică non-alcoolică, de sindrom de ovar policistic și de infertilitate și riscul de cancer” Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „O să încercăm să avem probabil niște discuții împreună cu comisia de specialitate a Ministerului Sănătății și, bineînțeles, împreună cu societățile profesionale care acționează în domeniu, să vedem dacă putem face împreună un program de acțiune la fel ca în domeniul strategiei privind bolile cerebrovasculare și dezvoltarea unei politici în acest domeniu”. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial și medic endocrinolog: „Ceea ce este foarte important este că o femeie care se tratează este mult mai atentă cu ea însăși și face ceea ce trebuie de altfel, să facă controale periodice anuale: general, genital și mamar.''

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult