Theodor Paleologu: Regele Ferdinand și-a călcat pe inimă pentru România și a intrat în război împotriva țării sale natale

Fiecare temă este prezentată de profesorul și diplomatul Theodor Paleologu, președintele Fundației Paleologu. Clipurile sunt dedicate celor peste 85.000 de refugiați ucraineni rămași în România.

În acest episod, Theodor Paleologu face o scurtă rememorare a istoriei regale a României, care a marcat modernizarea țării. Aflăm tot aici că, până în 1881, Carol I nu era rege, deși se afla pe tron de 15 ani. El a devenit oficial Rege abia după Războiul de Independență din 1877-78, un alt război ruso-turc important pentru istoria României.

Theodor Paleologu: După războiul din Crimeea din 1853-56, și după Congresul de la Paris, devine principe al Țărilor Române Alexandru Ioan Cuza, în 1859. El este însă răsturnat șapte ani mai târziu, pentru că nemulțumise mai multe tabere politice, și devine principe al României Carol I, inaugurând astfel dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, și succesorii sunt Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.

Carol I a domnit din 1866 până în 1914, dar a devenit rege abia în 1881, atunci când România a fost recunoscută ca stat suveran, după Războiul de Independență din 1877-78, un alt război ruso-turc atât de important pentru istoria României. Apoi Ferdinand a fost rege, din 1914 până în 1927. A urmat o scurtă regență cu regele Mihai copil, din 1927 până în 1930, apoi din 1930 până în 1940 Carol al II-lea și, în sfârșit, regele Mihai din 1940 până în 1947.

Aș vrea să caracterizez foarte rapid aceste figuri. Carol I este marele fondator, este părintele fondator al României moderne. Era un om foarte riguros, foarte disciplinat, foarte prudent, moderat, care știa să asigure echilibrul între cele două mari forțe politice din România de atunci, adică conservatorii și liberalii. El era însă dedicat alianței cu Germania și Austro-Ungaria. Și într-un anume sens, a murit la timp, în 1914, pentru că n-a mai trebuit să se decidă în privința intrării în război.

Regele Ferdinand a intrat în război cu Germania, țara sa natală, pentru a apăra interesele României

 

În schimb, Ferdinand, care nu era fiul său, ci nepotul său, a decis în 1916 să intre în război împotriva Germaniei sale natale. De aceea, Ferdinand este o figură sublimă a istoriei românești, pentru că și-a călcat propriile sentimente. Practic și-a sacrificat persoana, într-un anume sens, pentru această victorie a României. Și, în 1918, are loc Marea Unire. O altă figură extraordinară alături de Ferdinand a fost, firește, Regina Maria, de o frumusețe și de o carismă legendare.

Carol al II-lea a fost "oaia neagră" a dinastiei care a condus România

 

Carol al II-lea este în general considerat "oaia neagră" a dinastiei, dar cred că este nedrept. Era un om de o imensă inteligență, de o imensă cultură, iar politica lui culturală a fost absolut fabuloasă, din 1930 până în 1940. Sigur că nu avea spiritul de sacrificiu al lui Ferdinand și nici rigoarea lui Carol I, însă compensa prin alte calități remarcabile, mai cu seamă, cum spuneam, în domeniul cultural. Și era o personalitate extraordinar de prezentă în tot ce ținea de cultură, în mod special, și sunt mari ctitorii care îi aparțin.

Însă ghinionul lui a fost, evident, faptul că România se afla din nou între imperii, adică între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, iar ultimii ani ai regelui Carol al II-lea, într-adevăr, sunt destul de teribili, ca să nu spun mai rău, cu conflicte foarte grave, asasinate, arestări, lupta cu extrema dreaptă reprezentată de legionari și, până la urmă, în 1940 este alungat de la putere atunci când România pierde 40% din teritoriul său. În vara lui 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, Ungaria a ocupat Transilvania de Nord, și Bulgaria a ocupat Dobrogea de Sud.

În sfârșit, regele Mihai este o figură pe care românii încă o îndrăgesc extrem de mult. A fost, fără îndoială, personalitatea cea mai iubită din ultimele zeci de ani, pentru că figura nobilă a regelui Mihai simboliza într-un fel suferința națiunii române. A fost, fără îndoială, ca o icoană.