Theodor Paleologu: Destinul Ucrainei ne ajută să înțelegem ce noroc extraordinar am avut noi că n-am devenit parte din URSS

Fiecare temă este prezentată de profesorul și diplomatul Theodor Paleologu, președintele Fundației Paleologu. Clipurile sunt dedicate celor peste 85.000 de refugiați ucraineni rămași în România.

Situația Ucrainei se asemăna foarte mult cu cea a României, la finalul Primului Război Mondial. Ca și la noi, în Ucraina are loc unirea dintre Vestul și Estul țării, dar, în scurt timp, lucrurile iau o întorsătură tragică. Bolșevicii preiau puterea, și urmează un război civil sângeros, în care s-au luptat nu mai puțin de cinci armate.

Theodor Paleologu: După Primul Război Mondial și după Marea Unire, Petre Carp a spus că România are atât de mult noroc, încât nici nu mai are nevoie de politicieni. Ei bine, cazul Ucrainei este opusul, pentru că au avut un ghinion teribil, chiar dacă au avut figuri remarcabile de conducători. De altminteri, situația Ucrainei și a României în timpul și după Primul Război Mondial, oferă foarte multe asemănări, și trebuie înțelese împreună.

Multe lucruri din istoria României, în acea perioadă, pot fi înțelese mai bine dacă ne uităm și ce s-a întâmplat în Ucraina. În februarie 1917 are loc revoluția împotriva regimului țarist, e proclamată o nouă formă de guvernământ, în octombrie - mai exact în noiembrie, după noul calendar, - bolșevicii iau puterea, în urma unui puci la Petrograd (n.r. - actualul Sankt Petersburg).

În Ucraina, lucrurile merg într-o altă direcție, pentru că, foarte devreme - deja în noiembrie 1917-, Ucraina decide să urmeze altă cale. La alegerile pentru Adunarea Constituantă, bolșevicii iau 10%, iar în ianuarie 1918 este proclamată independența Ucrainei - Republica Populară Ucraineană. Însă, să nu uităm contextul, și anume victoria Germaniei și a Austro-Ungariei în războiul din Est - pacea de la Brest-Litovsk, din 1918, care marchează victoria Germaniei. (n.r. - Este vorba de tratatul dintre Rusia bolșevică și Puterile Centrale, semnat în martie 1918, nu de armistițiul care consfințește sfârșitul primului Război Mondial, opt luni mai târziu).

Iarăși să ne gândim, în paralel, la ce se întâmpla în România - tratativele pentru Pacea de la Buftea. De asemenea, Ucraina încheie o pace separată cu Puterile Centrale. Însă guvernul republican nu face față dificultăților, iar în aprilie 1918 ia puterea, printr-o lovitură de stat nesângeroasă, generalul (Pavlo) Skoropadsky, care provenea dintr-o veche familie aristocratică ucraineană. Era general în armata rusă și, din aprilie 1918 până la sfârșitul lui noiembrie 1918, îl avem pe Skoropadsky în fruntea Ucrainei, care are un rol foarte pozitiv în multe privințe, de consolidare a independenței incipiente.

Însă, odată cu prăbușirea Puterilor Centrale - Germania și Austro-Ungaria -, evident că și Skoropadsky pierde puterea, și revin cei care pierduseră puterea în aprilie, în frunte cu Simon Petlura, care se afirmă ca adevăratul lider al Ucrainei independente. În 1919, tot în ianuarie, partea de Vest a Ucrainei se unește cu partea de Est. Deci avem independența, în ianuarie 1918, și unirea, în ianuarie 1919.

Din păcate, Ucraina a avut un imens ghinion, pentru că a fost teatrul unui devastator război civil. Ucraina a fost pur și simplu distrusă de războiul civil declanșat de Lenin, pentru că pe teritoriul Ucrainei s-au luptat mai multe forțe armate: armata roșie, armata republicană ucraineană condusă de Petlura, rușii albi (n.r. - anticomuniști), care nu recunoșteau Ucraina ca stat independent și suveran, apoi erau anarho-comuniștii lui Nestor Mahno și, în sfârșit, armata poloneză.

Vă dați seama că cinci armate au făcut harcea-parcea Ucraina. De altminteri, la sfârșitul războiului civil, are loc o primă foame teribilă în Ucraina - în anii 1921-23. Pe scurt, destinul Ucrainei, la sfârșitul primului război mondial, ne ajută să înțelegem ce noroc extraordinar am avut noi atunci, și că n-am devenit, spre deosebire de Ucraina, parte din Uniunea Sovietică.